Toate articolele cu Tag-ul: "Emil Boc"

Tags: ,

Voteazã cum au stabilit


  Sorina Popa

Mâine, se dezbate şi se votează moţiunea de cenzură a Opoziţiei. MESAGERUL HUNEDOREAN a aflat de la parlamentarii puterii din judeţ, cum vor proceda în legătură cu această situaţie, extrem de sensibilă pentru Executivul condus de Emil Boc.

Se abţin de la vot
„Coaliţia a decis ca parlamentarii săi să se abţină de la vot. Vom fi în sală, participăm la dezbateri, ne exprimăm punctul de vedere, dar nu votăm. Moţiunea este a Opoziţiei PSD-PNL şi e obligaţia lor să-şi voteze această moţiune. Partidul Democrat Liberal susţine Guvernul în continuare, pentru că acest Executiv şi-a asumat scoaterea României din criză şi o va face. PDL susţine  modernizarea statului şi are un proiect viabil pentru România. Chiar dacă acum suntem obligaţi să luăm măsuri de austeritate, în scurt timp, roadele politicii Guvernului vor apărea şi România îşi va reîncepe creşterea economică”, a declarat deputatul PDL Viorel Arion.
„Nu voi vota moţiunea. Mă declar prezent, dar nu votez. Aşa voi proceda. Nu am nici un argument să votez moţiunea. FMI este mulţumit de activitatea guvernului Boc. Sperăm că la anul, vor creşte şi salariile. Mai mult ca sigur, voi primi undă verde să rezolv şi problema de la Mecanica Orăştie, aşa că sunt mulţumit de colaborarea cu Executivul”, a afirmat deputatul Iosif Blaga.

Să aibă răbdare încă doi ani”
Senatorul Dorin Păran susţine că „s-a stabilit că vom susţine guvernul. Ar fi culmea, ca să avem şi alegeri anticipate, care să se suprapună peste criza economică. Cei din Opoziţie, să aibă răbdare, un ciclu electoral durează patru ani. Ce s-a trecut în moţiune, sunt populisme. Propunerile bugetare ale PSD sunt nişte anomalii, nu pot fi acceptate de FMI. Este vorba de un joc al PSD, pe care îl practică de mai mulţi ani”, afirmă senatorul democrat-liberal.

Publicat in Politica si administratie Comentarii (0)

Tags: ,

Efectul pervers al manelizării


Nu ştiu dacă criza pe care o traversăm are sau nu precedent în istoria postdecembristă a României. În 1993, o inflaţie galopantă făcea ca leul să se deprecieze de la o săptămână la alta, cu valori considerabile. Aşa am ajuns de la salarii de câteva mii de lei, la salarii de milioane de lei în câţiva ani.
Ceea ce sperie acum este nu doar criza, ci lipsa de încredere că aceia ce conduc ţara ar mai putea face ceva pentru redresarea situaţiei. Responsabilitatea celor trei partide rămase în Opoziţie a devenit foarte mare.
Dacă independenţii grupaţi în acel partid fără identitate, UNPR, minorităţile care navighează în siajul puterii şi UDMR, care girează intervenţiile pompieristice ale lui Emil Boc, apărându-se prin profesionalismul miniştrilor săi, pe care încearcă să-i disocieze cumva de executiv, continuă să se amăgească cu posibila reuşită a unei reforme care pare să nu ducă nicăieri, atunci PNL, PSD şi PC ar trebui să aibă maximum de responsabilitate.
Cu toate imperfecţiunile sale, mecanismul democratic funcţionează prin pluripartidism. Populaţia nu va aprecia deloc un joc politicianist. Dispreţul pentru „electorat” are un preţ concret, aşa cum manelizarea, văzută ca formă a manifestării gustului fiecăruia, are preţul ei. Şi ce dacă se cântă în draci manele? Fiecare ascultă ce vrea… Perfect adevărat, dar atunci să nu ne plângem că populaţia îndobitocită de manele, Elodii şi Magde trimite adeziuni la un partid zis al poporului, despre care nu ştiu dacă are cu adevărat 20 la sută în sondaje, dar care ar putea avea. Să nu uităm că de teama lui Vadim Tudor, Ion Iliescu a fost aproape plebiscitat în anul 2000, în cel de-al doilea tur al prezidenţialelor. Eu unul m-am săturat de manevre obscure, prin care votăm orice de frică.
Indiferenţa cu care asistăm la orice aiureală în ţara asta duce la derapaje atât periculoase, cât şi idioate. La televiziuni care îşi spun respectabile şi la care se uită milioane de oameni, vine Garcea de la Vacanţa Mare, ca să dea lecţii de economie? Aşa este contracarat DD? Printr-un populism de acelaşi semn?
Dacă partidele menţionate vor continua cu incoerenţa programatică şi cu promovarea în afara meritocraţiei, intelectualii (atât de dispreţuiţi în politică) vor rămâne în continuare în afară. Până şi Băsescu a rămas fără cei pe care la început i-a păcălit cu atât de mult talent. Cred că România se află într-un punct de cotitură, în care virajul spre un partid peronisto-dâmboviţean este mai aproape decât ne putem aştepta, iar efectele vor fi catastrofale.

Publicat in Fara bascalie Comentarii (3)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • Maurul şi-a făcut datoria
  • 08 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 21:36 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 21:36 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 21:36 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 21:36 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 21:36 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 21:36 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 16 zile si 21:36 ore.

    Starea vremii

    Senin -11°C Senin
    Vi Parţial Însorit
    -8/-14
    Şanse de Zăpadă
    -7/-12
    Du Parţial Însorit
    -2/-7

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale