Toate articolele cu Tag-ul: "Castelul Corvinilor"

Tags:

Castelul Corvinilor, destinaţie de vis, dar fără cazare


Carmen Cosman

Ultima fiţă în materie de turism este cazarea în diverse castele, cele mai multe medievale, unde doritorii se pot simţi, măcar pentru o noapte, regi sau domniţe. La Castelul Corvinilor, însă, deocamdată se pot organiza doar evenimente festive, însă speranţele nu sunt pierdute.

Atmosferă de basm
Pentru turiştii iubitori de istorie şi o atmosferă medievală, unele castele vin în întâmpinarea acestor cerinţe şi pun la dispoziţie doritorilor spaţii de cazare care îi transferă, măcar imaginar, în Evul mediu. Tarifele sunt mai mari decât cele practicate la hotelurile obişnuite şi în unele cazuri, depăşesc 150 de euro de persoană, dar atmosfera de basm, cu regi sau domniţe, merită toţi banii. Pe lista castelelor care oferă cazare turiştilor, nu se regăseşte, cel puţin deocamdată, Castelul Corvinilor din Hunedoara, dar acest lucru s-ar putea întâmpla după finalizarea proiectului de restaurare. Asta, bineînţeles, cu acordul Ministerului Culturii, fiind vorba despre un monument istoric.

Două nunţi, după doi ani
Deocamdată, la Castelul Corvinilor din Hunedoara se pot organiza doar evenimente festive şi, după doi ani de pauză, două cupluri au spart din nou gheaţa şi şi-au unit aici destinele. „Este o hotărâre a Consiliului Local municipal Hunedoara, prin care se pot închiria anumite săli pentru ceremonii private, pentru 1.000 de lei pe oră. După doi ani de pauză, anul trecut au fost organizate aici două nunţi”, a declarat Nicolae Cerişer, directorul Muzeului Castelului Corvinilor. Pentru aceste evenimente, însă, trebuie respectate anumite reguli de protecţie a monumentului medieval. De asemenea, Castelul a fost şi locul unde s-au turnat mai multe producţii cinematografice, respectiv filme artistice, documentare sau chiar clipuri publicitare.

Unele spaţii ar putea primi noi destinaţii
Pe viitor, totuşi, am putea vorbi şi despre cazare în fosta reşedinţă a lui Iancu de Hunedoara. „Deocamdată, nu se poate vorbi despre cazare la Castel, pentru că trebuie îndeplinite anumite condiţii”, a mai spus directorul Cerişer. Proiectul de restaurare al edificiului este blocat în acest moment, iar vechiul studiu de fezabilitate, care presupunea anumite refuncţionalizări, a fost înlocuit cu un altul, agreat de Ministerul Culturii şi, cel puţin acum, nu se ştie ce va propune din punct de vedere al refuncţionalizării anumitor spaţii.
Castelul Corvinilor a fost construit în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. A fost una dintre cele mai mari şi vestite proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara şi, din acest motiv, castelul a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări. El devine astfel o somptuoasă locuinţă, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverşii stăpâni ai castelului i-au modificat înfăţişarea, îmbogăţindu-l cu turnuri, săli şi camere de onoare. După ce şi-a pierdut utilitatea iniţială, castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu. Unic în România ca arhitectură, monumentul este vizitat anual de mii de turişti. „Bântuit” chiar de legenda lui Dracula, Castelul Corvinilor din Hunedoara este recomandat de experţii de la Lonely Planet drept o destinaţie „de vis” şi este inclus în topul celor mai frumoase 10 castele din Europa.

Publicat in Comunitate, Flash Comentarii (0)

Tags: ,

Castelul Corvinilor ocupă locul opt în Europa


Carmen Cosman

Castelul Corvinilor din Hunedoara este recomandat de europeni drept o destinaţie „de vis“ şi este inclus în topul celor mai frumoase 10 castele din Europa. De precizat că este singurul din România care a prins primele 10 poziţii.

Pe primul loc, Hrad-ul din Praga
Un clasament întocmit de experţii de la Lonely Planet, care prezintă cele mai frumoase castele din Europa, plasează Castelul Corvinilor din Hunedoara pe poziţia 8 din 10. Un loc mai mult decât onorant, mai ales dacă ţinem cont de concurenţii cu care celebrul castel medieval a intrat în competiţie.  Conform top-ului la care facem referire, pe primul loc al destinaţiilor “de vis” se clasează Castelul (Hrad-ul) din Praga, Cehia, un complex care include zidurile cetăţii, o catedrală, căsuţe şi străzi medievale şi un palat. Clădirile aparţin stilurilor romanic, gotic, baroc şi renascentist. Acesta este urmat în clasament de Castelul Eilean Donan, Scoţia,  Schloss Neuschwanstein, Bavaria – Germania, Castelul Pubol, Catalunya, Spania, Tintagel, Cornwall – Anglia, Palacio Nacional de Pena, Sintra – Portugalia, Castelul Peyrepertuse, Languedoc-Roussillon, Franţa. După Castelul Corvinilor, urmează Castelul Titaniei, Egeskov Slot – Danemarca şi Castelul Malbork, Polonia. Castelul Corvinilor este considerat “cel mai înspăimântător castel din Europa”, şi legat, evident, de legenda lui Dracula.

Unic în ţară, ca arhitectură
Nu este singurul top realizat de Lonely Planet care include Castelul Corvinilor din Hunedoara. Un clasament realizat anul trecut plasează Castelul Huniazilor pe poziţia a doua a celor mai înfricoşătoare clădiri din lume. Americanii cred că arhitectura gotică şi istoria întunecată şi adevărată a familiei Corvinilor sunt suficiente pentru a-ţi băga ceva frică în oase. Cunoscut şi sub denumirea de Castelul Huniazilor sau Cetatea Hunedoarei, Castelul Corvinilor atrage prin construcţia impunătoare, cu acoperişuri înalte, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre înguste cioplite în piatră şi balcoane împodobite cu dantelărie de piatră. Castelul Corvinilor a fost construit în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă, la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. A fost una dintre cele mai mari şi vestite proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara şi, din acest motiv, castelul a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări. El devine astfel o somptuoasă locuinţă, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverşii stăpâni ai castelului i-au modificat înfăţişarea, îmbogăţindu-l cu turnuri, săli şi camere de onoare. După ce şi-a pierdut utilitatea iniţială, castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu. Unic în România ca arhitectură, monumentul este vizitat anual de mii de turişti, mulţi dintre ei din Ungaria, dar în ciuda acestui lucru, edificiul nu a mai fost restaurat complet din anul 1870.

Publicat in Actualitate Comentarii (5)

Tags: ,

Ziua Naţionalã a Austriei, sărbătorită la Castelul Corvinilor


Cristina Ghenea

În data de 26 octombrie, Ziua Naţională a Austriei va fi marcată şi la Hunedoara, într-un eveniment organizat la Castelul Corvinilor. Cu această ocazie, Michael  Schwarzinger, ambasadorul Austriei la Bucureşti, va vizita pentru a doua oară în acest an, municipiul de pe Cerna.

Pentru a sărbători aşa cum se cuvine această zi, Primăria municipiului Hunedoara va colabora cu Consulatul Austriei din Timişoara, cel care a şi venit cu propunerea organizării acestui eveniment. Recepţia oficială, de la care nu vor lipsi diplomatul Michael  Schwarzinger şi soţia sa, Rosemaria, dar nici consulul Austriei în România, va fi urmată de un program artistic de muzică clasică. „Este un privilegiu ca reprezentanţii Austriei să sărbătorească această zi importantă pe meleagurile noastre. În timpul vizitei sale la Hunedoara, ambasadorul s-a declarat foarte încântat de întreaga zonă, iar cu această ocazie, va veni însoţit de oameni de afaceri austrieci, interesaţi de promovarea turismului şi a valorilor de aici”, a declarat primarul municipiului, Ovidiu Hada.
Membrii Consiliului Local s-au arătat şi ei încântaţi de susţinerea unui astfel de eveniment şi au votat alocarea sumei de 25.000 de lei, din bugetul local, pentru acoperirea cheltuielilor necesare.

Publicat in Flash, Politica si administratie Comentarii (1)

Tags: ,

În cãutarea cavalerismului


Cristina Ghenea

Elevii de liceu din municipiul Hunedoara au învăţat ce înseamnă cavalerismul şi care sunt valorile acestuia, pe parcursul unor lecţii de istorie inedite. Acestea au fost susţinute de către membrii Asociaţiei „Ordinul Cavalerilor de Hunedoara”, în cadrul unui proiect desfăşurat la Castelul Corvinilor.

Trei zile printre cavaleri şi domniţe
Vreme de trei zile, nu doar liceenii, ci şi turiştii aflaţi în vizită la Castel, s-au putut bucura de vechile obiceiuri transilvănene, reproduse de către „cavaleri” în scurte scenete de teatru. După ce au dat sfoară-n ţară încă de vineri seară, când aceştia au „bătut” municipiul la pas, mergând în paradă de la statuia lui Iancu de Hunedoara şi până la Castel, sâmbătă, au început reprezentaţiile. Membrii asociaţiei au organizat lecţii pe diferite module, astfel încât acestea să cuprindă cât mai multe tradiţii medievale şi să fie pe înţelesul tuturor. Elevii au avut parte de prezentarea tehnicilor şi a armelor medievale, de turnir, de ceremonialul de înnobilare şi de obiceiurile de curte.

Valori pierdute în timp
Ieri, evenimentul a continuat cu dans şi muzică medievală. „Este prima dată când desfăşurăm proiectul numit «În căutarea cavalerilor pierduţi» şi ne bucurăm să avem drept grup ţintă elevi. Au fost prezenţi între 800 şi 1.000 de participanţi de la toate cele cinci licee din Hunedoara şi sperăm ca în urma acţiunii, aceştia să cunoască valorile cavalerismului, care la ora actuală sunt mai mult sau mai puţin uitate. Este vorba despre cavalerism, lipsa trufiei, onoarea, demnitatea, precum şi despre respect”, a declarat Marius Badiu, preşedintele Asociaţiei „Ordinul Cavalerilor de Hunedoara”. Acesta a adăugat că proiectul a fost finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, cu 32.000 de lei, în timp ce Primăria municipiului Hunedoara a alocat 6.000 de lei pentru realizarea manifestărilor.

Publicat in Actualitate Comentarii (0)

Tags:

Tradiţii medievale, la Castelul Corvinilor


Cristina Ghenea

Timp de o săptămână, vizitatorii Castelului Corvinilor din Hunedoara au putut asista la 12 ateliere de arheologie experimentală, organizate în curtea interioară a edificiului medieval. În cadrul acestor ateliere, membrii asociaţiei „Ordinul Cavalerilor de Hunedoara” au reconstituit vechile obiceiuri cu specific transilvănean.


„Pe parcursul a şapte zile, am desfăşurat activităţi prin care am recuperat informaţii preţioase din istoria medievală”, a declarat Marius Badiu, preşedintele asociaţiei. Astfel, domniţele şi cavalerii au organizat ateliere de cusut manual şi broderie, de reproducere a dansurilor medievale, de pielărie şi prelucrare a lemnului şi de confecţionare a armurilor. La sfârşitul săptămânii, celor din „Ordinul Cavalerilor de Hunedoara” li s-au alăturat şi membrii altor asociaţii din Transilvania şi împreună, cei peste 80 de cavaleri şi domniţele lor au dat un spectacol medieval de excepţie. Publicul a putut observa tradiţii culinare din epoca medievală, dar a avut parte şi de reconstituiri ale luptelor şi ale obiceiurilor legate de nuntă şi înmormântare.

Publicat in Reportaj Comentarii (0)

Tags: , ,

Mii de hunedoreni au sărbătorit zilele municipiului


Cu ocazia Zilelor municipiului, mii de hunedoreni au ieşit în centrul oraşului, pentru a lua parte la cea mai mare petrecere a verii. Manifestările au început joi seară, la Castelul Corvinilor, cu întâlnirea cu cetăţenii de onoare ai municipiului, şi au continuat până ieri.


Timp de patru zile, hunedoreni de toate vârstele au avut parte de evenimente pe gustul fiecăruia, de la concursuri de carting şi raliuri, până la concerte ale celor mai cunoscute nume de scenă din România. „Sperăm ca şi în acest an, hunedorenii să se fi bucurat de manifestările organizate de către primărie, cu ocazia Zilelor municipiului. Am încercat să aducem bucurie fiecărui locuitor al oraşului şi de aceea, anul acesta, am îmbinat activităţile sportive, cu cele culturale, dar şi cu distracţia pentru toate vârstele“, a declarat Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara. (C. Ghenea)

Publicat in Comunitate Comentarii (0)

Tags: , ,

Turiştii care vin la Castel dau nas în nas cu hoţii de fier vechi


Cristina Ghenea

Un centru de colectare a fierului vechi, deschis în urmă cu şapte ani în apropierea Castelului Huniazilor, deteriorează imaginea monumentului istoric în faţa turiştilor.

„Oxigenul Hunedoarei este turismul”
Deoarece este situat la câteva sute de metri de Castelul Corvinilor, pe drumul care duce spre Răcăştie, centrul de colectare nu face altceva, decât să le arate celor 80.000 de turişti care vizitează anual Castelul, că hoţii de fier vechi sunt peste tot prin municipiu. Hunedorenii, îngrijoraţi de imaginea creată în faţa vizitatorilor străini, au depus sute de plângeri la primărie, în care cer desfiinţarea punctului de colectare din zona respectivă. „Am primit foarte multe plângeri de la cetăţeni, cum că zona Castelului Corvinilor este plină de hoţi de fier. Singura sursă de oxigen a municipiului Hunedoara a rămas turismul. Dacă permitem ca vizitatorii să fie întâmpinaţi de hoţi, o să-i pierdem. Şi, dacă turismul moare, moare întreg oraşul”, spune Puiu Radu, şeful de cabinet al primarului municipiului Hunedoara.
Pe lângă faptul că imaginea Castelului este pătată în faţa vizitatorilor străini, hoţii de fier lasă frecvent canalele din zonă fără capace şi chiar au încercat să fure o parte a gardului care înconjoară curtea cetăţii. „E clar că turiştii ne cataloghează ca nefiind civilizaţi, când văd oameni neîngrijiţi cărând tot felul de bucăţi de fier, cu o grămadă de câini după ei. În plus, canalele din zona asta sunt mereu fără capace, chiar dacă primăria le înlocuieşte după fiecare furt. Mai nou, au încercat să fure din gardul Castelului. Am montat un sistem de supraveghere video şi urmează să afişăm avertismente care să atragă atenţia asupra acestui lucru, în speranţa că furturile vor înceta”, a declarat Nicolae Cerişer, directorul Castelului Huniazilor.

„Oricum, din vară, ne închid centrul!”
Chiar dacă nimeni nu a luat o măsură în tot acest timp, pentru ca acel centru să fie închis, iar imaginea pe care încercăm să ne-o creăm în faţa străinilor să fie salvată, există totuşi o speranţă; „Funcţionăm de şapte ani, avem toate autorizaţiile necesare, dar dacă proiectul acela cu mocăniţa va fi aprobat, şi am înţeles că şansele sunt foarte mari, atunci, ne vor închide obligatoriu punctul de colectare, deoarece linia mocăniţei trece chiar prin curtea acestui centru”, a declarat proprietarul punctului de colectare.

Publicat in Eveniment Comentarii (1)

Tags: ,

Castelul Corvinilor aduce bani, Muzeul Mineritului nu!


Carmen Cosman

Nu toate obiectivele turistice din judeţul Hunedoara stârnesc, în egală măsură, interes pentru turişti. Dacă unele monumente sunt în stare să se autofinanţeze, altele abia atrag o mână de turişti.
De exemplu, Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara a avut din 2010 şi până în prezent, 100.000 de vizitatori,  plătitori şi neplătitori de bilet, iar încasările au fost pe măsură. Notorietatea monumentului istoric a atras aici şi echipa de producţie a filmului „Ghost Rider2”, filmări care au mai
atras la bugetul Castelului încă 40.000 de lei. Şi asta, în condiţiile în care monumentul medieval nu poate fi vizitat în integralitate, din cauza lucrărilor de restaurare care se desfăşoară aici.
Acesta este un caz fericit, în care un obiectiv turistic atrage vizitatorii. Nu acelaşi lucru se poate spune, însă, despre  Muzeul Mineritului din Petroşani, care nu se mai bucură de interes. Astfel, anul trecut, doar 794 de persoane au trecut pragul edificiului cultural şi au plătit bilet la intrare. Alţi 1.500 de vizitatori au fost la Muzeul Mineritului cu prilejul unor expoziţii sau manifestări culturale organizate aici. De precizat că nu preţul biletului este de vină pentru lipsa de interes, pentru că  tarifele sunt de 3 lei pentru adulţi şi 1,5 lei pentru elevi şi studenţi. În data de 4 august, Muzeul Mineritului împlineşte  50 de ani de când a fost deschis publicului larg.

Publicat in Actualitate Comentarii (0)

Tags: , ,

Echipa „Ghost Rider 2” plãteste 1.000 de lei/orã chirie la Castel


Carmen Cosman

Cunoscutul actor american Nicolas Cage este aşteptat zilele acestea să ajungă la Hunedoara, unde va filma mai multe scene din pelicula „Ghost Rider 2”, la Castelul Corvinilor. Pentru scenele turnate aici, echipa de producţie va plăti 1.000 de lei pe oră.

Săptămâna viitoare, la Hunedoara
După ce a filmat pe Transfăgărăşan şi în Sibiu, Nicolas Cage va turna câteva scene din filmul „Ghost Rider 2” la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Locaţia a fost aleasă pentru spectaculozitatea castelului medieval ce a aparţinut familiei Corvinilor, care a intrat în acest an şi în topul celor mai înfricoşătoare construcţii din lume.
„Au fost alese locaţiile. Se va filma accesul pe pod, în zona fântânii, în curtea interioară a Castelului Corvinilor, Turnul vechi de poartă şi Turnul nou de poartă. Nu ştiu exact când va sosi la Hunedoara, doar regizorul are toată arhitectura filmului. Pe mine mă interesează ca pe durata filmării să se plătească chiria şi să nu se aducă daune monumentului”, a declarat directorul Castelului Corvinilor, Nicolae Cerişer. Conform înţelegerii, echipa de producţie va plăti 1.000 de lei/ ora de filmare la Castelul Corvinilor, dar nu se ştie deocamdată câte ore se vor filma în total.

Filmează în mai multe locuri din România
Nicolas Cage se află în România din a doua jumătate a lunii octombrie, pentru a participa la filmările celei de-a doua părţi a filmului „Ghost Rider“, lansat în 2007. Acestea vor avea loc în mai multe locuri din ţară, respectiv Transfăgărăşan, Sibiu, Târgu Jiu sau Hunedoara, pelicula fiind turnată în mare parte la Studiourile Castel Film din Bucureşti. Aici, vor fi construite decoruri spectaculoase, producţia cuprinzând efecte speciale vizuale şi pirotehnice.

Publicat in Actualitate Comentarii (2)

Tags: , ,

Regal muzical la Castelul Corvinilor


Livia Botici

Timp de trei zile, hunedorenii au avut parte de un festival impresionant de muzică clasică, găzduit de Castelul Corvinilor din Hunedoara. Prezenţa în mijlocul istoriei şi notele calde ale pianului, viorii sau ale naiului i-au făcut pe cei prezenţi să aibă parte de un adevărat regal muzical.

O încântare a simţurilor
Prima ediţie a Festivalului MuziCastel a debutat cu dreptul. În cele trei zile de reprezentaţii orchestrale, instrumentiştii au fost primiţi cu braţele deschise de un public numeros. În fiecare zi, sala, în care s-a desfăşurat evenimentul muzical, a fost plină până la refuz şi, pe lângă scaunele pregătite de organizatori, care toate au fost ocupate, numeroşi hunedoreni au stat în picioare, doar pentru a se delecta cu muzică de calitate. Cei prezenţi la eveniment au avut parte de recitaluri susţinute de elevi şi profesori ai Liceului „Sigismund Toduţă“ din Deva, dar şi de instrumentişti consacraţi din Timişoara şi Cluj-Napoca. Printre invitaţi, s-a numărat celebrul Nicolae Voiculeţ, singurul naist din lume care cântă la un instrument din fibră de carbon, şi formaţia Romanian Piano Trio, din care face parte şi Alexandru Tomescu, violonistul ce a câştigat în 2008 dreptul de a folosi vioara Elder Stradivarius Voicu. De asemenea, în cea de-a doua zi a MuziCastelului, hunedorenii au avut parte de o reprezentaţie istorică a lui Teodore Coresi, tenor la Opera din Viena. Tot în cadrul festivalului, sâmbătă, s-a lansat revista „POLItics&MEDIA”, lansare care i-a avut ca invitaţi speciali pe Cristian Pârvulescu şi Mihaela Miroiu. Festivalul MuziCastel a fost organizat de Asociaţia Culturală DevART Deva, Primăria municipiului Hunedoara, Muzeul Castelului Corvinilor şi PR& Media Strategies Group.

Festival de operă, în aer liber
Prima ediţie a festivalului MuziCastel pare a fi punctul de plecare a unei alte manifestări de acest gen, de o amploare mai mare. „Am fost contactaţi recent de Teodore Coresi şi, cu ajutorul lui, la vară, este aproape sigur că o să avem la Castelul Corvinilor cel mai mare festival de operă în aer liber, organizat vreodată în Transilvania, şapte zile de reprezentaţii cu solişti din ţară şi din străinătate. Aşa cred că reuşim să intrăm într-o nouă fază şi cu promovarea în străinătate a Castelului Corvinilor“, a declarat Alexandru Gruian, reprezentantul Asociaţiei Culturale DevART Deva. Prezent la festivalul MuziCastel, Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara, s-a arătat încântat de eveniment. „Noi, toţi cei care suntem în această sală, suntem prieteni, pentru că pe toţi ne uneşte pasiunea pentru muzica de calitate. Mă bucur că am reuşit să dăruim hunedorenilor un asemenea regal şi sunt fericit că, prin astfel de evenimente, punem în valoare şi Castelul Corvinilor, un monument istoric, de care ne mândrim cu toţii“, a declarat primarul Hunedoarei.

Publicat in Eveniment Comentarii (0)

Tags: ,

Încã sase ani de reparaţii la Castelul Corvinilor


Carmen Cosman
  
Lucrările de reabilitare a Castelului Corvinilor din Hunedoara vor mai dura cel puţin şase ani, dacă se va păstra ritmul de finanţare din ultimii doi ani. Castelul Corvinilor este acoperit de schele de mai bine de 13 ani, iar între timp, execuţia a fost din nou aproape blocată.

De 13 ani, se tot renovează
Ridicat în secolul al XV-lea, Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai impunătoare din Europa, apreciat îndeosebi pentru combinaţia stilurilor arhitectonice. Zeci de mii de turişti vin anual să vadă reşedinţa lui Iancu de Hunedoara, chiar dacă măreţia construcţiei este acoperită de schelele firmelor care se ocupă de restaurarea lui. Un proces care durează de mai bine de 13 ani şi care s-a derulat în hopuri, din cauză că niciodată nu s-au găsit suficiente fonduri. Ritmul lucrărilor s-a intensificat abia în ultimii doi ani.
„Din 1997, prin planul naţional de restaurare, a început şantierul de renovare a Castelului Corvinilor. E adevărat, până în anul 2008, finanţarea a fost destul de incoerentă. Mai mult a contribuit Primăria municipiului Hunedoara şi mai puţin Ministerul Culturii. În anul 2008, Castelul Corvinilor a fost considerat o prioritate naţională şi, într-adevăr, a beneficiat de finanţări substanţiale, adică, circa un milion de euro pe an”, a declarat Nicolae Cerişer, directorul Castelului Corvinilor, care spune că restaurarea monumentului ar mai putea dura cel puţin şase ani.

Fără bani, dar cu procese
La ora actuală, iar s-au blocat transferurile bugetare, iar lucrările aproape s-au oprit. „În acest moment, sunt ceva probleme, iar grupul de firme Corint, care lucrează pentru restaurarea componentelor artistice din piatră, a redus foarte mult efectivele, pentru că nu i-au mai fost decontate lucrările”, mai spune Cerişer. În plus, monumentul este şi obiect de dispută în instanţă. O altă firmă, care de 13 ani executa lucrări de consolidare, restaurare de tencuieli şi instalaţii – SC Castrum Tim SRL – s-a trezit înlăturată din proiectul în care era implicată. Reprezentanţii Ministerului au hotărât anularea contractului cu firma Castrum Tim, invocând vicii în derularea proiectelor, iar firma a contestat decizia în instanţă. „Decizia a fost luată ca urmare a unor vicii de proiectare şi, automat, şi vicii de execuţie. Este opinia Direcţiei Monumentelor Istorice şi eu mi-o asum. Din 1997 şi până în 2010, a lucrat firma Castrum Tim din Timişoara pe restaurare generală, restaurare de construcţie, consolidări, refaceri de tencuieli, finisaje, acoperişuri, iluminat arhitectural şi alte chestiuni de genul acesta”, a explicat directorul Castelului Corvinilor.
Monumentul nu a mai fost renovat complet din 1870. În perioada anilor 1956-1968, a mai avut loc o lucrare de restaurare primară, în care s-a intervenit pentru consolidarea zidurilor şi a bolţilor din piatră de la capela castelului şi din Sala Dietei.

Publicat in Actualitate Comentarii (1)

Tags:

Menestreli, domniţe şi filme de groazã la Castelul Corvinilor


04 Hunedoara   - castel  0016

Muzică din perioada renascentistă, animaţie cu foc, turniruri şi proiecţii cu filme de groază, toate acestea reprezintă doar o parte din oferta manifestării culturale Zilele Castelului, care a început ieri în decorul medieval oferit de Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Un ostatic de lux
Desfăşurat sub genericul „S.O.S. Castelul“, evenimentul cultural îşi propune să pună în valoare unul dintre cel mai bine păstrate castele medievale din Europa, dar şi să atragă atenţia asupra faptului că Vlad Ţepeş, Dracula pentru occidentali, a fost ţinut prizonier timp de un an la Castelul Corvinilor, în 1456. „Vlad Ţepeş a fost un ostatic de lux al castelului. Legat de acest adevăr istoric, dorim să folosim brandul Dracula şi la Castelul Corvinilor. Tocmai de aceea, sub genericul «Dracula Nights» vom prezenta, timp de 10 zile, proiecţii ale unor filme de groază de referinţă pentru turiştii care aleg să-şi petreacă prima parte din noapte în curtea castelului“ a declarat Mircea Goian, unul dintre organizatorii manifestărilor.

Demonstraţiile vitejilor
Zilele Castelului vor începe la ora 15.00, cu un work-shop interactiv, care are ca temă Renaşterea în Transilvania. Cu acest prilej, publicul va afla amănunte interesante despre istoria castelului şi va putea cânta la instrumente muzicale din perioada medievală, împreună cu Mircea Goian şi Aranka Babos, componenţi ai trupei Huniadi Cantores. Nu vor lipsi lecţiile de dans medieval, prezentările de arme şi demonstraţiile de vitejie ale cavalerilor din Ordinul de Hunedoara, care se vor lupta pentru mâna unor frumoase domniţe. Seara, de la ora 22,30 va fi proiectat în aer liber primul film de groază din ciclul „Dracula Nights“. Atracţia zilei de astăzi va fi o paradă a costumelor medievale, care se va desfăşura prin municipiul Hunedoara, de la ora 18.00, urmată de un turnir în curtea castelului, în care vor evolua mai mulţi cascadori. Seara se va încheia cu un recital de rock medieval, un „proces al vrăjitoarelor“, animaţie cu foc, un concert al trupei Celelalte Cuvinte şi proiecţia filmului „Dracula“. Zilele Castelului vor continua apoi până duminică, 26 iulie, în fiecare seară, de la ora 20.30, fiind prevăzute recitaluri de muzică medievală, dansuri şi proiecţii de filme. Intrarea publicului este gratuită.
Manifestările din acest an sunt organizate de Primăria municipiului Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Asociaţia Corvinorum Ordo Hunedoara, Asociaţia DevArt Deva şi Castelul Corvinilor Hunedoara. Organizatorii se aşteaptă la un număr record de participanţi, mai ales că evenimentul a fost promovat în mai multe judeţe din vestul ţării, iar reacţiile din partea turiştilor nu au întârziat să apară, Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara, pe stâncă, la poalele căreia curge pârâul Zlaşti. Castelul medieval este unic în România ca arhitectură, fiind vizitat de mii de turişti în fiecare an.
În prezent, monumentul istoric a intrat într-un complex proces de restaurare, după ce ultimele lucrări de amploare de acest gen desfăşurate la Castelul Corvinilor din Hunedoara au avut loc în anul 1870. În perioada 1956-1968 s-a mai realizat loc o lucrare de restaurare primară, în care s-a intervenit pentru consolidarea zidurilor şi a bolţilor din piatră de la capela castelului şi din Sala Dietei. (AGERPRES)

Publicat in Flash, Reportaj Comentarii (1)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • Cu cine naiba să mai votez?
  • 02 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 09:25 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 09:25 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 09:25 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 09:25 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 17 zile si 09:25 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 20 zile si 09:25 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 21 zile si 09:25 ore.

    Starea vremii

    Înnorat -7°C Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -1/-9
    Ma Înnorat
    3/-17
    Mi Parţial Însorit
    -3/-18

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale