Toate articolele cu Tag-ul: "Camera Deputa?ilor"

Tags: ,

Fără arme letale până la 25 de ani


Cristina Ghenea

Vârsta minimă pentru cumpărarea de arme letale a crescut de la 18 la 25 de ani, după ce Camera Deputaţilor a adoptat în această săptămână un proiect de lege care modifică actul normativ privind regimul armelor şi muniţiilor. Circa nouă la sută dintre hunedorenii care deţin arme letale au până în 25 de ani.

Evaluaţi periodic, în funcţie de vârstă
Proiectul care modifică vârsta minimă pentru persoanele care doresc să-şi procure arme letale, de la 18 la 25 de ani, a fost adoptat  de deputaţi cu 206 voturi „pentru“, patru „împotrivă“ şi patru abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege. Şi pentru că acum, în lege se stipulează că aceste persoane trebuie să fie apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi a folosi arme şi muniţii, deţinătorii de autorizaţii vor fi evaluaţi periodic, atât psihologic, cât şi medical. În acest sens, pentru persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 70 de ani, testarea psihologică se va efectua la un interval de un an, iar pentru cele de peste 70 de ani, la un interval de şase luni.

Cei de până în 25 de ani pot rămâne fără autorizaţii
În evidenţele Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Hunedoara, 1.785 de persoane figurează ca posesoare de permis pentru armă letală. Printre acestea se numără vânători, poliţişti, magistraţi şi militari, şi majoritatea au o vârstă de peste 25 de ani. Ceilalţi însă, adică nouă la sută dintre hunedorenii care deţin armă letală şi au între 18 şi 25 de ani, riscă să rămână fară autorizaţie. „Legea va fi aplicată în funcţie de prevederile adoptate în forma finală a actului normativ. Dacă va fi prevăzut ca autorizaţiile să fie retrase în cazul celor cu vârstă mai mică de 25 de ani, atunci le vom retrage“, a declarat comisarul şef Liviu Dumitru, şeful IPJ Hunedoara.

Publicat in Actualitate, Flash Comentarii (0)

Tags: , ,

Laurentiu Nistor, ales vicelider al deputatilor PSD din Parlament


Nicolle Ebner

Social-democraţii hunedoreni au de ce să fie mândri. Ieri, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, deputatul Laurenţiu Nistor (foto) a fost ales, la nici doi ani de activitate în Parlamentul României, viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor.

Echipă nouă, pentru revigorarea activităţii
Noul lider de grup al PSD, în Camera Deputaţilor, este Mircea Duşa, a anunţat Victor Ponta, în urma şedinţei de ieri, a Biroului Permanent Naţional. Duşa, care a declarat că îşi doreşte să revigoreze activitatea grupului, astfel încât fiecare membru să fie util, îl înlocuieşte pe Viorel Hrebenciuc, fost lider al deputaţilor PSD, timp de 10 ani. Printre cei nouă vicelideri ai grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor a fost ales, cu unanimitate de voturi, şi parlamentarul hunedorean Laurenţiu Nistor. Numai în sesiunea februarie-iunie 2010, Nistor a avut patru interpelări, o declaraţie politică şi 20 de iniţiative legislative, cele mai importante vizând în special Legea salarizării unitare şi cea a pensiilor. „Pentru mine, alegerea în funcţia de vicelider al deputaţilor PSD din Parlament reprezintă o mare responsabilitate, dar consider că este şi o apreciere a muncii depuse în Camera Deputaţilor. Asta înseamnă că, de acum încolo, va trebui să mă achit şi mai bine de sarcinile încredinţate, pentru că nu vreau să înşel încrederea acordată de colegii mei deputaţi. În acelaşi timp, sper ca din noua poziţie din grupul parlamentar, să contribui şi mai mult, dacă nu la rezolvarea totală, măcar la o parte cât mai mare din ceea ce înseamnă problemele judeţului Hunedoara”, a declarat Laurenţiu Nistor, după aflarea rezultatului.
Din grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor fac parte 95 de deputaţi.

Publicat in Flash, Politica si administratie Comentarii (2)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 06:52 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 3 zile si 06:52 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 06:52 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 06:52 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 11 zile si 06:52 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 06:52 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 06:52 ore.

    Starea vremii

    În Mare Parte Înnorat -10°C În Mare Parte Înnorat
    Du Şanse de Zăpadă
    -3/-8
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Şanse de Zăpadă
    -5/-13

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale