Toate articolele cu Tag-ul: "Baza RealSport"

Tags: ,

Campioana, ţinută în şah la debut


11 x 2 zudor (1)

Ciprian Marinuţ

Echipa Alfa Team Cristur, câştigătoarea ediţiei trecute a Campionatului Municipal de Fotbal Amatori Deva, a obţinut greu victoria în partida cu Cerna Sântuhalm, din prima etapă a noii ediţii de campionat.

Gol victorios în ultimul minut
Noile achiziţii din lotul campionilor mai au nevoie de timp, pentru a se integra sută la sută în mecanismul echipei, astfel că, jocul celor de la Alfa Team Cristur a scârţâit în meciul de debut în noul sezon. Campionii au fost ţinuţi în şah, duminică, la Baza RealSport, de Cerna Sântuhalm, echipă care anul trecut a jucat în play-out, şi au marcat golul victoriei abia cu un minut înainte de final. Alfa Team a controlat primele patru-cinci minute de joc, însă Cerna s-a lepădat, apoi, de emoţii şi a jucat de la egal la egal cu campionii, astfel că prima repriză s-a încheiat fără gol. Obligată de cartea de vizită, Alfa Team a forţat, după pauză, iar insistenţele ofensive au fost concretizate de golul lui Zudor (min. 38), 1-0. Cerna a profitat, imediat, de pasul în spate făcut de campioni şi a reuşit egalarea, prin Florin Bicăzan (min. 44), care l-a surprins pe portarul Clep cu un şut plasat din lovitură liberă, 1-1. Ultimele minute s-a jucat cu garda jos, iar ambele echipe au avut ocazia să dea lovitura. Diferenţa a fost făcută de Zudor, cel mai bun om al meciului, care a pivotat şi a marcat cu un şut din întoarcere, de la şase-şapte metri, golul victoriei campionilor în penultimul minut de joc, 2-1.

Fără surprize
Celelalte echipe clasate pe primele locuri la finalul sezonului trecut au debutat în forţă şi în noua ediţie de campionat. Avantaje, AS Electroconat şi Old Boys au câştigat la scor în faţa adversarelor din prima etapă, iar Anonimii a învins în primul derby al ediţiei, 3-2 cu AS Rodostar. În Divizia B, se remarcă şase formaţii care au maximum de puncte după primele două etape, în vreme ce la polul opus sunt altele şase, care n-au nici un punct.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 08:12 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 3 zile si 08:12 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 08:12 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 08:12 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 11 zile si 08:12 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 08:12 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 08:12 ore.

    Starea vremii

    Ploaie -10°C Ploaie
    Du Şanse de Zăpadă
    -3/-8
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Şanse de Zăpadă
    -5/-13

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale