Taberele şcolare, pasate primãriilor sau consiliului judeţean

14 septembrie 2010 | Adauga un comentariu

Nicolle Ebner

Strategia de descentralizare a Autorităţii Naţionale de Tineret şi Sport (ANTS), finalizată, la sfârşitul săptămânii trecute, transferă taberele şcolare în cârca administraţiilor locale sau ale consiliilor judeţene. În plus, sunt din ce în ce mai puţine şanse ca Direcţia judeţeană de Tineret şi Sport, entitate nou înfiinţată, să mai poată avea conducere bicefală: director executiv şi director adjunct.

Descentralizarea continuă

Potrivit vicepreşedintelui ANTS, subsecretarul de stat Szell Lorincz, la nivel naţional, din 181 de tabere şcolare, doar 80 sunt funcţionale. Conform noilor normative, care continuă procesul descentralizării, taberele din judeţele Arad, Dâmboviţa şi Covasna au fost deja preluate de către consiliile judeţene, deoarece administraţiile locale nu au avut fondurile necesare pentru a face investiţii în aceste imobile, multe dintre ele abandonate.

În judeţul nostru, disproporţia este şi mai mare. „Avem nouă tabere şcolare, din care funcţionale sunt doar două, cele de la Căprioara-Deva şi Costeşti. Sunt încă în execuţie lucrările la cea mai modernă tabără de tineret din Geoagiu, iar celelalte tabere sunt abandonate. Printre acestea din urmă, se numără şi tabăra şcolară de la Lăpuşnic-comuna Dobra-, pe care am transferat-o în administrarea Consiliului Local Dobra, la cererea acestuia”, a declarat Szell Lorincz, într-o conferinţă de presă, susţinută ieri, la Deva.

Disponibilizări la DJTS

Potrivit normelor de aplicare a strategiei de descentralizare a ANTP, consiliile locale sau cele judeţene pot concesiona taberele şcolare, iar banii încasaţi pot fi folosiţi de către administraţiile locale pentru organizarea de tabere sociale. Cât despre Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, nou înfiinţată în urma comasării Direcţiei de Tineret cu Direcţia de Sport, aceasta va funcţiona cu un număr fix de personal, stabilit la nivel central. „Acum, există 16-17 angajaţi, însă, după evaluarea profesională, vor rămâne doar 12 salariaţi cu statut de funcţionari publici. Prin urmare, patru sau cinci dintre angajaţi urmează să plece acasă. Şi pentru că nu mai există nici baze sportive şi nici tabere şcolare în administrarea DJTS Hunedoara, se pare că nu se justifică menţinerea funcţiei de director executiv adjunct”, a mai declarat vicepreşedintele ANTS.

Cine va fi concediat şi cine va fi noul director al instituţiei judeţene, se va ştii până la începutul lunii viitoare.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Lider perfect în Liga a IV-a

Minerul Uricani a câştigat detaşat (scor 4-0) partida cu Inter Petrila  din etapa a III-a a Ligii a IV-a şi...

Minori, hoţi de casetofoane

În noaptea de duminică spre luni, adică exact atunci când ar fi trebuit să fie de fapt, în pat, pregătindu-se...

Băutura l-a adormit, dosarul penal „l-a trezit”

Un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Petroşani, a fost deranjat din somn, la prima oră a zilei de...

Închide