Suporterii Ujpest au recidivat

18 iulie 2009 | Adauga un comentariu

03 X 2 Suporteri unguri0544

Dan Terteci

Mai mulţi suporteri ungari ai echipei de fotbal Ujpest, care au trecut, ieri după-amiază, cu trenul, prin judeţul Hunedoara, îndreptându-se spre Budapesta au aruncat cu doze şi bidoane cu bere şi suc în persoanele aflate pe peron în gările din Deva şi Simeria, scandând „Ţiganii!“.
Trenul în care erau cele şase vagoane cu suporteri ungari a fost tras pe linia 5 în Simeria, care este la o distanţă mare de peronul principal, iar călătorii care aşteptau în zonă au fost sfătuiţi de poliţişti să plece de acolo, pentru a nu fi incidente.

Foarte agitaţi
Potrivit şefului Serviciului Poliţiei Transporturi Hunedoara, comisarul Vasile Hriţac, suporterii au fost foarte agitaţi, însă nu au avut loc evenimente deosebite şi nimeni nu a fost rănit. „Suporterii echipei din Ungaria au aruncat cu lichide, doze şi bidoane cu bere şi suc pe peroanele din staţiile CFR Simeria şi Deva, însă nimeni nu a fost rănit, ceea ce este foarte important“, a spus Hriţac. Trenul rapid Bucureşti Nord- Budapesta-Viena a ajuns, ieri după-amiază, în Gara din Deva cu peste o oră întârziere, iar poliţiştii susţin că aceasta s-a produs din cauza de caniculei, dar şi de suporterii unguri, care în staţia CFR Alba Iulia ar fi tras semnalul de alarmă şi ar fi încercat să atace un grup de călători care şi-au arătat susţinerea pentru echipa Steaua.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Penitenciarele au nevoie de bani!

Ioan Băla, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), a declarat, ieri, că este posibil să se ceară Ministerului Finanţelor Publice...

Gura lumii

Spionaţi cu camere de supraveghere, aşa se simt funcţionarii unei instituţii din judeţ, care s-au trezit că anumite scăpări ale...

Casieriile Enel vor fi închise luni

Toate casieriile Enel Energie din judeţul Hunedoara vor fi închise luni, 20 iulie 2009, urmând ca activitatea să fie reluată...

Închide