ActualitateFlash

Sufocaţi de poluarea produsă de staţia de prelucrare a asfaltului. Sătenii din Bejan spun că au fost traşi pe sfoară

Natalia Bumbac1 poluare sat Bejan (10)

Atunci când compania Tehnostrade a propus instalarea staţiei de prelucrare a asfaltului în satul Bejan, din comuna Şoimuş, localnicii nu au fost de acord. După mai multe discuţii şi negocieri, părţile s-au înţeles, drumarii obţinând acceptul sătenilor să-şi instaleze maşinăriile, iar oamenilor li s-a promis în schimb că drumurile din comună vor fi asfaltate aţă. Ba mai mult de atât, reprezentanţii firmei Tehnostrade s-au angajat că orice problemă va apărea în urma activităţii staţiei de asfaltare, aceasta va fi rezolvată cu multă rapiditate.
Nu drumuri asfaltate, dar fum gros din plin
În prezent, lucrurile stau în felul următor, drumurile sunt la fel ca înainte, camioanele circulă pline cu material pentru lucrările de la autostradă, iar localnicii s-au ales deocamdată doar cu un fum gros şi înecăcios, rezultat din prelucrarea asfaltului.
Staţia de prelucrare a asfaltului, aparţinând grupului de firme Tehnostrade, a fost instalată cu şase luni în urmă între casele şi curţile locuitorilor din satul Bejan. Oamenii regretă că s-au lăsat convinşi de drumari să-şi dea acordul, deoarece acum, nu mai au linişte din cauza camioanelor care circulă fără întrerupere şi a zgomotului produs de staţie. Iar cele mai grave probleme sesizate de localnici sunt emisiile de gaze cu miros greu de suportat, praful care le intră în case, ba mai rău, le omoară şi albinele. Prinşi între dorinţa lor de a avea drumurile din sat asfaltate şi poluarea pe care vor trebui să o suporte mult timp de acum încolo, oamenii nu mai ştiu la cine să apeleze ca să poată avea din nou linişte şi un aer curat. Unii dintre ei se plâng că sunt bolnavi, tocmai că în tinereţe au muncit în medii toxice, iar acum sunt obligaţi să înghită din nou aer cu miros de smoală şi să inhaleze praful rezultat de la prelucrarea materialelor pentru producerea asfaltului.
Primarul zice că nu a fost de acord
Cu toate acestea, primarul comunei Şoimuş susţine că promisiunile vor fi onorate de către proprietarii staţiei de prelucrare a asfaltului, doar că acum nu este momentul potrivit. „Am fost contactat săptămâna trecută de reprezentanţii firmei respective, care m-au anunţat că vor să toarne asfaltul. Nu am fost de acord, pentru că acum este prea frig şi am stabilit să se facă lucrările în martie, când va fi mai cald”, a afirmat Mihai Irimie, primarul comunei Şoimuş. Despre faptul că staţia a fost amplasată anume în acel loc, primarul a susţinut că e vina localnicilor, pentru că ei au acceptat fără să se consulte cu el. „Locuitorii din Bejan trebuiau să nu accepte ca staţia de prelucrare a asfaltului să fie instalată în localitatea lor. Ei au semnat protocolul prin care şi-au exprimat acordul fără să se consulte cu mine, eu am fost împotrivă. Au acceptat, pentru că li s-a promis că vor fi asfaltate două drumuri comunale de aproximativ 700 de metri lungime. În privinţa poluării, pot să vă spun că voi face o adresă la Garda de Mediu, autoritate competentă pentru a stabili dacă gradul de poluare este admisibil sau nu”, a afirmat primarul Mihai Irimie. Aşa cum a adăugat primarul, firma Tehnostrade a obţinut autorizaţie de funcţionare pentru staţia de prelucrare a asfaltului din satul Bejan până în 2016.

2 comentarii la „Sufocaţi de poluarea produsă de staţia de prelucrare a asfaltului. Sătenii din Bejan spun că au fost traşi pe sfoară

  • Minciuni Domnule primar . Asta a fost lucratura dumneavoastra si acum da-ti vina pe saracii localnici. Nu mai minti atata. Sunteti un nerusinat care nu stie cum sa se mai scoata. Sa va fie rusine. nu A-ti fost in stare sa faceti mia mult decat a-ti promis. ZUgravelile nu inseamna ca a-ti realizat ceva.

  • Oare cat mai pot suporta localnicii comunei Soimus minciunile primarului Irimie Mihai Gabriel.Minte cu nonsalanta , sufoca oamenii cu minciunile sale , acum spune ca e prea frig pentru turnarea asfaltului , dar anul trecut zugravea caminele in exterior si afara erau -6 grade Celsius.Dar ce poate sa spuna primarul Irimie despre statia de asfalt care apartine de Hidroconstructia situata la 50 m (peste drum ) de statia cu pricina , despre asta nu mai poate spune ca nu a fost de acord ,cand el se lauda in stanga si-n dreapta ca a venit Hidroconstructia cu statia de asfalt si se creaza locuri de munca ,asta nu polueaza locuitorii din zona. Un lucru cred ca este cert , comisionul primit de la Hidroconstructia a fost mai consistent decat cel de la Tehnostrade.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura