Succes devean în „preliminariile” Local Kombat

20 octombrie 2010 | Adauga un comentariu

Ciprian Marinuţ

Sportivul Gabriel Flutur, legitimat la secţia de Sambo Combat şi Mixed Martial Arts din cadrul clubului HyperGym, a luptat perfect în cadrul galei „Romanian Fighting Challenge” de la Slobozia şi a făcut un pas important spre turneele de tip Local Kombat.

Un Flutur cu „aripi grele”
Sportivul devean a luptat la categoria 90 kilograme şi şi-a obligat adversarul să abandoneze prin lovituri extrem de dure şi precise. Adversarul lui Flutur, Sorin Simion, component al clubului Satori Slobozia, a fost suspectat de fractură la antebraţ, din cauza loviturilor încasate, şi a fost oprit să mai lupte de antrenori şi de doctorii galei, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Flutur a confirmat forma bună în care se află şi a câştigat respectul celor prezenţi. „Victoria sportivului nostru a fost evidentă şi reprezintă o confirmare a valorii şi maturităţii clubului nostru. Discuţia avută după meci cu Eduard Irimia, patronul Local Kombat, ne dă speranţe într-o colaborare a clubului nostru cu acest mare brand”, a spus instructorul Mugurel Petruţiu.

Participare selectă
Aflată la a doua ediţie, gala de arte marţiale „Romanian Fighting Challenge”, desfăşurată la finalul săptămânii, a aliniat la start sportivi de la cluburile Satori-Slobozia, Respect Gym-Bucureşti, Knockdown-Timişoara, Scorpions-Iaşi, Academia de luptă Ciprian Sora, Tiger Gym-Vîlcea şi HyperGym Deva. La eveniment au fost prezente „nume grele” din lumea sporturilor de contact, printre invitaţi, numărându-se Eduard Irimia, patronul brandului Local Kombat, Cezar Gheorghe, unul dintre liderii arbitrajului galelor full-contact, Ionuţ „Pitbull” Atodiresei, Ciprian Sora, Cătălin Moroşanu, Sebastian Ciobanu şi Valentin Halacenco, unul dintre cei mai titraţi comentatori de profil.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
„Victoria va fi a mea, dar în primul rând, a locuitorilor din acest colegiu electoral”

Domnule Nicolae Timiş (foto), haideţi să limpezim lucrurile în privinţa candidaturii dumneavoastră pentru postul de deputat în Colegiul Electoral nr....

Bătaie între eleve la Hunedoara

O tânără de clasa a XI-a, de la Grupul Şcolar de Telecomunicaţii şi Lucrări Publice Hunedoara, a fost snopită în...

Consilierul local Borbeanu, mutat fără să ştie

Cu toate că şedinţa de ieri a Consiliului Local Deva se anunţa fără scandal, unul dintre punctele suplimentare adăugate ordinii...

Închide