Stiri

Ştiri

Fost soţ scandalagiu
Poliţiştii din Baru au fost solicitaţi să intervină, după ce o femeie din satul Crivadia a reclamat că fostul ei soţ face scandal. Beat fiind, fostul soţ a început să urle şi apoi să-l bată pe un tânăr care efectua lucrări de amenajare interioară în casa femeii. Pentru aplanarea scandalului, la faţa locului s-a deplasat ajutorul şefului de post, însă bărbatul a refuzat să se calmeze şi i-a adresat poliţistului ameninţări şi cuvinte insultătoare, devenind şi mai violent. Ulterior, au mai intervenit alţi doi agenţi din cadrul postului de poliţie, care au reuşit imobilizarea şi încătuşarea agresorului. În acest caz se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, ameninţare, lovire sau alte violenţe şi sfidarea organului judiciar. (A. Năstase)

La furat de cărbuni
Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Vulcan, este cercetat în stare de libertate, după ce el a fost prins în flagrant, de poliţiştii Postului Transporturi Livezeni, în timp ce încerca să sustragă 50 kg de cărbune dintr-un vagon de marfă oprit în Staţia C.F.R. Vulcan. Valoarea mărfii furate se ridică la 70 lei. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura