Ştiri

2 iulie 2009 | Adauga un comentariu

Bac cu întârziere
Peste 5.000 de elevi hunedoreni au aşteptat ieri, mai bine de o oră, să susţină penultima probă a examenului de bacalaureat. Cu toate că examenul ar fi trebuit să înceapă la ora 9, variantele extrase au ajuns în centrele de examinare din judeţ cu o oră mai târziu. „A fost o problemă cu serverul Ministerului Educaţiei. Subiectele de examen au ajuns mai târziu decât era prevăzut, cele mai mari întârzieri, aproximativ o oră, înregistrându-se în centrele de examinare unde există subcomisii. Elevii au fost anunţaţi şi nu s-au înregistrat probleme”, a declarat Sorin Radu, inspectorul şcolar general. (A. Năstase)

S-au aprobat tichetele de sănătate
Guvernul a aprobat, ieri, introducerea tichetelor de sănătate reprezentând contribuţia personală la plata serviciilor medicale, în limita unui plafon maxim anual de 600 lei, a anunţat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. El a precizat că persoanele din categorii defavorizate vor fi scutite de la plata acestei contribuţii. Potrivit ministrului, introducerea acestor tichete reprezintă şi o condiţie inclusă în acordul încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Femeie omorâtă când traversa strada
O femeie care traversa strada printr-un loc nepermis, a fost lovită, în Petroşani, de maşina condusă de Dorin A., de 41 de ani, din oraşul Petrila. În urma impactului, victima a fost proiectată pe un alt autoturism, condus de Constantin P, care circula regulamentar. Accidentul s-a petrecut pe strada Livezeni, din municipiul Petroşani. În urma impactului, femeia a decedat. (A. Năstase)

A ameninţat un consătean
Un bărbat din comuna Băiţa, Dumitru M., de 62 ani, este cercetat în stare de libertate, după ce poliţiştii au stabilit că la jumătatea lunii iunie, el l-a ameninţat şi jignit pe un consătean. Bărbatul a refuzat, se pare să restituie mai multe bunuri pe care partea vătămată le-a folosit la efectuarea unor lucrări de tencuit la imobilul învinuitului. Suspectul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de insultă, ameninţare şi abuz de încredere. (A. Năstase)

Publicat in: Stiri


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Mai mulţi beneficiari de reţete compensate

Odată cu majorarea plafonului pentru medicamentele compensate 90 la sută pentru pensionari, de la 600 la 700 de lei, încă...

Gânduri, la dispariţia unui ziar…

Dom’le, cum este şi viaţa asta. Marţi, 30 iunie, cotidianul Hunedoreanul era - potrivit afirmaţiilor făcute de redactorul şef în...

„Organizarea «Zilei Tineretului» a fost ilegalã“

Ieri, deputatul PSD Cristian Rizea a susţinut, în Comisia de anchetă privind cazul Ridzi, că Hotărârea de Guvern (H.G.) în...

Închide