Stiri

Stiri – 24.06.2009

Eveniment literar la „Zilele Castelului”
În cadrul „Zilelor Castelului”, la Hanul Husarilor din incinta muzeului, poetul hunedorean Eugen Evu (foto) îşi lansează volumul intitulat „A treia carte a întâlnirilor”, editat cu sprijinul financiar al Consiliului Local şi Primăriei Hunedoara, trilogie ce reprezintă şi cea de a 38 carte proprie, editată de Astra Deva. În cadrul aceluiaşi eveniment literar, Eugen Evu aduce în faţa cititorilor şi volumul liric ”Vânătoarea de curcubeie”, apărut la editura Hestia din Timişoara, cu puţin timp înaintea volumului „A treia carte a întâlnirilor”. Evenimentul literar face parte din programul „Zilelor Castelului” şi este organizat de Biblioteca Municipală Hunedoara. (N. Ebner)

Ziua Drapelului Naţional
Vineri, 26 iunie 2009, începând cu ora 9.30, în Piaţa Tricolorului din Deva va avea loc ceremonialul public pentru sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional, eveniment la care sunt invitaţi să participe toţi cetăţenii reşedinţei de judeţ. De asemenea, conducerea Prefecturii judeţului Hunedoara roagă pe toţi locuitorii judeţului, care deţin drapelul naţional al României, să îl arboreze în locuri cât mai vizibile, pentru a sărbători aşa cum se cuvine acest simbol naţional şi pentru a insufla tinerei generaţii sentimentul patriotic. (N. Ebner)

 

Strivit de copac
Sătenii din Cerbăl au sesizat Poliţia, după ce au descoperit că un bătrân în vârstă de 73 de ani, este prins sub creanga unui copac pe care intenţiona să-l doboare. Echipajul sosit la faţa locului a constatat că victima a decedat, strivită de greutatea crengii. Omul plecase la pădure să taie lemne de foc. Lovitura a fost foarte puternică şi a cauzat moartea bătrânului. Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morgă. Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului. (A. Năstase)

 

Trei administratori cercetaţi
Poliţiştii Formaţiunii de Investigare a Fraudelor Simeria îi cercetează pe trei administratori, care au fost depistaţi că vindeau în magazine articole de îmbrăcăminte sport, susceptibil a fi contrafăcute. Articolele respective purtau inscripţia unei cunoscute mărci înregistrate şi au fost ridicate în vederea cercetărilor. (A. Năstase)

 

Ziua porţilor deschise la penitenciar
Pentru a doua oară consecutiv, Penitenciarul de la Bârcea Mare îşi deschide porţile pentru vizitatori. Evenimentul va avea loc vineri, 26 iunie, între orele 9,00 şi 13,00, cei interesaţi putând vizita mai multe locaţii din incinta instituţiei şi vor obţine informaţii cu privire la activităţile şi programele educaţionale în care sunt angrenate persoanele private de libertate, dar şi în ce constă munca personalului instituţiei. Acţiunea face parte dintr-un program amplu dedicat zilei de 29 iunie, „Ziua personalului din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”. (N.Ebner)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura