Stiri

17 iulie 2009 | Adauga un comentariu

De la Jiul, în Europa League
Cluburile Jiul Petroşani şi FC Vaslui s-au înţeles în privinţa transferului lui Alexandru Filip, un mijlocaş de 19 ani. Talentatul jucător a semnat un contract pe o perioadă de doi ani de zile cu vasluienii şi are şansa de a „zbura“ din liga secundă direct în Europa League, competiţie în care sunt calificaţi vasluienii. „Pentru Filip ne-am înţeles, dar nu şi pentru Vădrariu“, au spus oficialii Jiului. Directorul tehnic de la FC Vaslui, Ioan Sdrobiş, a  declarat că va lua de la Jiul jucătorii pe care el i-a adus la echipa din Petroşani, astfel că, pe lista „Părintelui” se mai află Răduţoiu şi Afrem.

Timofte trage mai tare decât jucătorii
Antrenorul principal al Jiului, Daniel Timofte, este pus în situaţia de a efectua câte trei antrenamente pe zi, pentru a-i putea urmări pe toţi cei peste 30 de jucători aflaţi în probe la echipa din Petroşani. „Sunt foarte mulţi fotbalişti  în probe de joc şi de aceea, lucrez pe grupe cu ei, astfel că am pe zi cel puţin trei antrenamente, în vreme ce jucătorii au doar câte două”, a afirmat Timofte. Dintre sportivii aflaţi în probe, Jiul a renunţat până în prezent la 15.

Kalai a revenit la Petroşani
Jucătorul echipei din prima ligă, Poli Iaşi, Iosif Kalai, a revenit la Jiul Petroşani, după ce, o perioadă a evoluat la echipa de sub Copou. Oficialii Jiului spun că transferul jucătorului nu este încă perfectat, dar sunt şanse mari ca acesta să evolueze pentru echipa lui Simota din sezonul viitor.

Permisul de conducere vine acasă
Şoferii hunedoreni primesc, începând de astăzi, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autoturismelor direct la domiciliu. Ca atare, documentele sunt aduse de poştaş, iar livrarea lor la reşedinţa solicitantului nu presupune costuri suplimentare. „După depunerea actelor şi până la primirea lor de către solicitant, titularul primeşte o dovadă înlocuitoare, cu valabilitatea de 15 zile. În acest interval de timp, persoana în cauză primeşte documentul în original, direct la domiciliu”, a declarat Marin Nicolae, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Hunedoara. Dacă în cele 15 zile, actul nu a ajuns la solicitant, din diverse motive, reprezentanţii instituţiei dau asigurări că vor emite, gratuit, alt rând de documente. (A. Năstase)

Hoţi din maşini prinşi
Doi tineri din Lupeni, Laurenţiu G., de 19 ani şi Mihai C., de 18 ani, sunt cercetaţi în stare de libertate, fiind acuzaţi că în urmă cu două zile, au furat dintr-un autoturism un CD player. De asemenea, aceştia, împreună cu alţi doi tineri, sunt acuzaţi că au spart mai multe maşini, de unde au furat electronice. Ei foloseau în acţiunile lor chei potrivite. (A. Năstase)

Niciodată nu e prea târziu
Doi hunedoreni, care au furat, la începutul acestui an aproape 1.000 de kilograme de fier vechi din incinta unei societăţi comerciale din Hunedoara, au fost prinşi de poliţişti zilele trecute. Cauza figura în evidenţa celor cu autori necunoscuţi. (A. Năstase)

Instruire gratuită pentru ONG-uri
Astăzi, la Ghelari, are loc un seminar de instruire pe tema dezvoltării organizaţionale ONG. Seminarul se adresează ONG-urilor care doresc să-şi îmbunătăţească propria organizare şi funcţionare, în vederea creşterii eficienţei, transparenţei şi vizibilităţii faţă de propriii săi membri, beneficiari, clienţi, precum şi faţă de autorităţile publice şi finanţatorii cu care relaţionează. Participarea este gratuită, instruirea fiind asigurată de Dana Nicolescu, director al Opportunity Associates România, în parteneriat cu o serie de organizaţii de profil, printre care şi APES România. (N. Ebner) 

Cod galben de caniculă
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă, valabilă de astăzi, până mâine seară, pentru Bucureşti şi 19 judeţe din estul, sudul şi vestul ţării, unde se vor înregistra temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a atenţionat că începând de astăzi, ora 14.00, până mâine, ora 18.00, în Câmpia de Vest, Câmpia Română, sudul şi estul Moldovei şi vestul Dobrogei, temperatura aerului va depăşi izolat, la amiază, pragul de 35 de grade C al caniculei. Astfel, avertizarea cu cod galben vizează Bucureştiul şi judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş- Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui şi Iaşi. Potrivit ANM, disconfortul termic va fi accentuat, îndeosebi în zonele de câmpie, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi izolat pragul critic de 80. Românii sunt sfătuiţi să evite expunerea prelungită la soare şi să bea multe lichide pe timp de caniculă. (A. Năstase)

Dezvoltarea satelor, susţinută de la buget
Proiectele eligibile de dezvoltare a satelor, pentru care nu vor putea fi contractate fonduri comunitare, din cauza depăşirii plafonului de 700 milioane euro stabilit de Uniunea Europeană, vor fi finanţate de la buget, într-un program naţional de modernizare a mediului rural, a anunţat premierul Boc. Fondurile bugetare vor fi alocate începând cu 2010 şi până la sfârşitul anului 2012. El a precizat că decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului. Solicitările pentru atragerea fondurilor UE destinate programului de dezvoltare rurală trebuie depuse până la sfârşitul lunii iulie. (A. Năstase)

Publicat in: Stiri


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Ce ne facem cu gropile de gunoi?

O treime din gropile de gunoi aflate pe teritoriul judeţului Hunedoara trebuiau închise şi ecologizate până miercuri - 15 iulie,...

Fanii unguri i-au jignit pe hunedoreni

Suporterii maghiari ai echipei de fotbal Ujpest (adversara Stelei), recunoscuţi ca fiind unii dintre cei mai violenţi, rasişti şi naţionalişti...

Bulina neagra

Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni Pentru că a promis că dacă la conducerea SC Apa Serv Valea Jiului va ajunge...

Închide