Ştiri – 12.06.2009

11 iunie 2009 | Adauga un comentariu

„Perluţa” scapă de operaţie
Mijlocaşul echipei Jiul Petroşani, Cornel Gheţi, poreclit „Perluţa” de coechipieri, a evitat o intervenţie chirurgicală complicată, pentru că a ştiut să se menajeze la timp. „Gheţi a avut probleme mari la un genunchi şi de aceea a lipsit la câteva meciuri de pe teren. L-am menajat, pentru a scăpa de cuţit şi nu am vrut să-l forţăm, fiind şi pe final de sezon”, au spus oficialii Jiului. Gheţi a fost unul dintre cei mai prolifici jucători ai Jiului în returul de campionat, cu şase goluri marcate. „M-am accidentat de câteva ori, destul de grav. Ba am avut capul spart, ba glezna lovită, am făcut şi varicelă, cred că am fost cel mai luat la trântă de adversari, dar am evoluat de fiecare dată”, spune jucătorul, care în topul eficacităţii este urmat de un alt fotbalist de suflet al patronului Alin Simota, Gabriel Apetri.

Nu-l iartă pe Irina
Oficialii clubului Minerul Lupeni au afirmat că este exclus ca fundaşul Cornel Irina să fie reprimit la echipă, după ce a fost acuzat că ar fi trântit meciul cu ACU Arad, scor 1-2. „Cornel Irina este la final de contract cu Minerul Lupeni. El a ratat o bună ocazie de a rămâne aici şi de a-şi începe o carieră în antrenorat. A ratat şansa unui post de antrenor secund. Să fie sănătos, îi doresc drum bun în viaţă, dar cu Minerul nu va mai continua”, a precizat preşedintele onorific, Cornel Resmeriţă.

Hoţi prinşi şi trimişi în judecată
Poliţiştii hunedoreni au finalizat un dosar, prin care au trimis în faţa instanţei 10 hoţi. Este vorba de Florin L., de 18 ani, din comuna Hărău, Nicolae de 27 de ani, din comuna Roşia de Secaş, judeţul Alba, Ioan F., de 29 de ani, din Deva, Sorin A., de 32 de  ani, din Hunedoara, Florian V., de 18 de ani, din Blaj, judeţul Alba, Maria V., de 43 de ani, din comuna Ardud, judeţul Arad, toţi cu antecedente penale, Alexandru T., de 19 ani, Constantin C., de 18 ani, Stela B., de 33 de ani, toţi trei din Deva şi Florica C., de 38 ani, din Hunedoara, toţi fără ocupaţie, despre care poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au stabilit că, au comis mai multe furturi prin efracţie, dintr-un depozit şi dintr-un bar din Deva. Cei 10 au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. (M.Leonard)

Furtuna a lăsat în beznă 36 de localităţi
În judeţul nostru, puternica furtună însoţită de trăsnete şi descărcări electrice, din noaptea de miercuri spre joi, a afectat 36 de localităţi, care au rămas fără energie electrică. Potrivit unui comunicat al companiei de electricitate Enel Energie, au fost afectate 36 de localităţi şi 61 de posturi de transformare situate în zonele Ilia, Haţeg, Călan, Lupeni şi Orăştie. Ieri, echipele de intervenţie ale companiei de electricitate s-au aflat pe teren pentru remedierea defecţiunilor apărute la  şase linii energetice aeriene rămase nealimentate integral şi parţial din cauza rafalelor de vânt puternice. Potrivit prognozelor meteo, judeţul Hunedoara a ieşit de sub avertizare meteo “cod galben” ieri, la ora 16.00. (N. Ebner)

Cinci răniţi grav într-un accident rutier
Cinci răniţi grav, dintre care unul în comă, au fost transportaţi ieri seară la Urgenţa Spitalului din Orăştie, de către echipajele SMURD şi de la Ambulanţă, chemate să intervină la un accident de circulaţie petrecut pe DN 7, între localităţile Spini şi Turdaş. Pasagerii dintr-un autoturism Dacia, care aştepta să poată ieşi de pe DN 7 spre Turdaş, au fost pur şi simplu pulverizaţi de un microbuz înscris în depăşire pe linie continuă. Dacia a fost proiectată pe câmpul de la marginea drumului, iar pasagerii au zburat prin parbriz. Circulaţia a fost îngreunată mai bine de o oră, pe perioada cercetărilor efectuate de poliţişti. (N.Ebner)

Atenţionare de inundaţii
Autorităţile locale din 19 judeţe ale ţării au primit, ieri, o atenţionare hidrologică de inundaţii, având în vedere prognoza meteo potrivit căreia cantităţi importante de precipitaţii ar urma să cadă, în special în zonele montane. Printre cele 19 judeţe se numără şi Hunedoara. Avertizarea, emisă de hidrologii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), arată că este posibilă formarea de viituri rapide „cu efecte de inundaţii locale“. Sunt aşteptate, până vineri seara, şi creşteri „semnificative“ de niveluri şi debite pe râurile mici. (M. Leonard)

Apeluri respinse la Alba Iulia
Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul tânărului Lucian Hoară, din Hunedoara, care i-a tăiat gâtul prietenei sale în vârstă de 15 ani. În luna aprilie, tânărul „emo” a fost condamnat la nouă ani de închisoare, însă criminalul a considerat că pedeapsa este prea mare şi a făcut apel la instanţa de la Alba. Acelaşi lucru l-au făcut şi părinţii fetei omorâte, ei fiind nemulţumiţi de pedeapsa pe care au considerat-o prea mică. Cosmin Muntean, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia declară că instanţa a decis respingerea apelurilor declarate de cele două părţi, menţinându-se condamnarea dată de magistraţii hunedoreni. (N.Ebner)

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Titlul rãmâne la Deva

FC CIP şi-a păstrat titlul de campioană şi după ce Comisia de Disciplină a FRF a judecat, ieri, memoriul celor...

„Revoluţie” în Liga I

Unirea Urziceni şi FC Timişoara au ocupat primele două locuri în clasamentul Ligii I şi vor juca în Liga Campionilor...

Unii în vacanţã, alţii la… ciupealã

Jiul Petroşani şi Mureşul Deva au admis că vor merge ca în excursie în meciurile din deplasare din ultima etapă,...

Închide