Ştii ce apă cumperi ?

5 august 2009 | Adauga un comentariu

02 apa minerala

Nicolle Ebner

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Hunedoara a dispus oprirea temporară de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului, a peste 600 de litri de apă minerală şi apă de izvor.

Apă depozitată în soare…
Comisarii CJPC Hunedoara au verificat 18 operatori economici din Deva, Petroşani, Călan şi Hunedoara, cu scopul de a constata dacă sunt respectate prevederile legale privind modul de comercializare, depozitare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale. “A fost controlată o cantitate de 2.760 de litri de apă minerală şi apă de izvor, constatându-se deficienţe la peste 600 de litri. Pentru nerespectarea legii, au fost aplicate cinci amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 de lei. Am dispus oprirea temporară de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului a celor 614 litri de apă minerală, până la remedierea deficienţelor constatate”, a declarat Ileana Tudor, comisar superior al CJPC Hunedoara.

…şi fără preţuri de vânzare
În cele mai multe cazuri, comisarii au constatat că apa minerală sau de izvor este depozitată în aer liber, sub acţiunea directă a soarelui (diminuarea proprietăţilor minerale), în condiţiile în care producătorul recomandă ca produsul să fie ţinut în spaţii ferite de soare, la temperaturi între 4 şi 25 de grade Celsius. În plus, comercianţii din zonele aglomerate profită de afluenţa şi graba clienţilor, „uitând” să afişeze preţul apei minerale, motiv pentru care, de cele mai multe ori, cumpărătorul constată abia acasă preţul uriaş plătit pentru o sticlă de apă minerală. De asemenea, de pe etichete nu se înţelege exact data până la care se poate consuma apa minerală şi dacă produsul respectiv este recomandat pentru alimentaţia sugarului.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Zoicaş a semnat cu Minerul Lupeni

Fostul jucător de prima ligă Lucian Zoicaş (foto) a semnat un contract pe o perioadă de trei ani cu formaţia...

S-a scumpit apa şi în Hunedoara

După deveni, a venit rândul locuitorilor municipiului Hunedoara să plătească mai mult pentru apa consumată.

Alarmă cu bombă la şcoală

Un apel la 112 a pus pe jar autorităţile din Petroşani. Ieri, s-a anunţat prezenţa unei genţi suspecte în apropiereaunei...

Închide