Flash

Statuia lui Iisus din Rio de Janeiro

12 rioCelebra statuie este considerată una dintre cele şapte noi minuni ale lumii. Aceasta este situată pe Muntele Corcovado, înalt de aproximativ 700 de metri, ce face parte din parcul naţional Tizhuka, care include pădurea cu acelaşi nume şi munţii Carioca.
Monumentul a fost finalizat în anul 1931, în atelierele din Paris, de către arhitectul şi inginerul Heitor da Silva Costa, deşi ideea ridicării unei astfel de statui fusese sugerată încă din 1859, în onoarea prinţesei Isabela a Braziliei, de către preotul Pedro Maria Boss, care se urcase pentru prima dată pe munte, dar ideea a fost ulterior abandonată.
Preluată în 1921, au fost necesari zece ani construirii acesteia, datorită timpului alocat strângerii donaţiilor pentru ridicarea faimoasei statui. La inaugurare au participat preşedintele Brazilei de atunci Getulio Vargas şi cardinalul Dom Sebastiao Leme.
Statuia este ridicată pe un soclu ce include o capelă care poate găzdui până la 150 de oameni. Pentru a ajunge la ea trebuie să urci 220 de trepte pe un drum cu serpentine, dar se poate lua şi liftul. Pe munte poţi ajunge şi cu trenul, care traversează cea mai veche cale ferată din Brazilia.
Braţele deschise ale Mântuitorului parcă îndeamnă lumea să vină la El. “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”, găsim scris în Evanghelia după Matei. De acolo de sus, statuia lui Hristos parcă prinde viaţă prin forţa şi magia cu care atrage sutele de mii de vizitatori anual, fiind unul dintre cele mai vizitate monumente de pe glob.
În greutate de 635 de tone şi înaltă de circa 30 de metri (fără soclu), statuia ce îl reprezintă pe Iisus este una dintre cele mai înalte de acest gen din lume şi este un simbol al creştinismului brazilian.
Începând cu anul 2012, cunoscutul simbol al Braziliei este înscris în patrimoniul mondial UNESCO, precum şi întreaga zonă, de o frumuseţe răpitoare, dintre munte şi mare, ce se arată privirii.
De la înălţimea pe care este situată se poate vedea un peisaj de vis asupra oraşului Rio de Janeiro, a munţilor Sugarloaf, plajele Copacabana şi Ipanema, dar şi celebrul stadion Maracana.

(Articol şi imagini preluate de pe site-ul http://www.infoturism.ro/atractii-turistice/turismall)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura