Comunitate

Start la modernizarea ultimei uliţe neasfaltate în Mărtineşti

Magdalena Şerban

Luni, s-a finalizat licitaţia de atribuire a execuţiei pentru modernizarea unei uliţe din satul Mărtineşti, localitatea de centru a comunei cu acelaşi nume. Conform caietului de sarcini, termenul de implementare este de şase luni, însă constructorul a dat asigurări că va fi gata mult mai repede.

„A câştigat o societate din Hunedoara, cu care am semnat contractul luni. Lucrarea a fost începută în 2015, însă firma de atunci a intrat în procedură de insolvenţă şi ne-a ţinut pe loc, blocând continuarea investiţiei. A trebuit să trecem la paşi birocratici ce au implicat rezilierea contractului, ei nu au fost de acord, însă după ce am reuşit să terminăm cu partea asta, am organizat o altă licitaţie, mai exact pe cea de acum. Sunt bani de la bugetul local, alocaţi pentru lărgire de drum, asfaltare, rigole de scurgere şi şanţuri. Sunt aproximativ 700 de metri, în total. Era singurul drum neasfaltat din satul centru. Asta înseamnă că după ce e gata, nu vom mai avea uliţe ca pe vremuri. Pe de o parte, ne bucură faptul că în discuţie nu sunt bani europeni pe care eram nevoiţi să-i dăm înapoi din pricina situaţiei cu care ne-am confruntat. În cazul finanţării guvernamentale, nu era aşa complicat, plăţile făcându-se în baza devizului de execuţie”, a precizat Adinel Botescu (foto), primarul comunei Mărtineşti.
Acesta a mai amintit de căminul cultural din satul Dâncu Mare, care a trecut printr-un amplu proces de modernizare ce a avut la bază fonduri europene şi alocări bugetare locale, urmând ca la începutul toamnei să fie inaugurat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura