Sport

Sporting Brad şi Roşu se vor înfrunta în finala Ligii A Realsport

Ovidiu Mănăstire

Titlul de campioană municipală la minifotbal a Devei se va disputa între Sporting Brad şi Roşu, după ce cele două grupări au eliminat în penultimul act pe Pera BMW, respectiv AS Electroconat. Surpriza acestei ediţii, gruparea din Brad, a învins în a doua manşă pe campioana en-titre, şi la doar un an de la înfiinţare va lupta cu trofeul pe masă.

Talpaş, eroul brădenilor
Plecat de la scorul de 2-2, al doilea episod al semifinalei Sporting Brad – Pera BMW a fost la discreţia trupei din Brad. Aceasta a deschis scorul prin Talpaş, care a marcat cu capul, iar Şoit a majorat diferenţa cu un şut din unghi. Acelaşi Talpaş a înscris pentru 3-0, tot cu capul, din centrarea lui Lintaru, iar scorul final a fost stabilit de Nicolescu, care a marcat golul de onoare al campioanei. În cealaltă semifinală, Roşu s-a impus fără probleme în disputa cu AS Electroconat, scor 6-2 şi va juca pentru trofeul de campioană, împotriva lui Sporting Brad, duminică, de la ora 19.00. Indiferent cine va triumfa, va fi o premieră, nici una dintre cele două finaliste nemaicucerind vreun trofeu.

Roşu luptă şi pentru Cupa României
În finala mică se vor întâlni Pera BMW şi AS Electroconat iar în duelul pentru locurile 5-6 vor sta faţă în faţă ABS Decor şi Şoimul Băiţa. Acestea au învins în partidele retur din turneul 5-8 pe Taylor Red&LPG, respectiv Grawe, care vor juca pentru locurile 7-8. Tot în această săptămână, mai precis joi, 1 iunie, de la ora 21.00, Roşu şi City Taxi se vor înfrunta în finala Cupei României Realsport, meci precedat de finala mică a acestei competiţii, dintre Grawe şi Micro 15.

Duelul pentru locul 3 în Liga B se duce până la final
Penultima etapă a Ligii B a fost una fără surprize, favoritele impunându-se fără probleme. Lupta pentru locul 3 se va da până la ultimul fluier, după ce atât Micro 15 cât şi Alaska şi-au câştigat partidele cu FC Corona, respectiv Securit Grup. Ştiinţa a obţinut o nouă victorie, în faţa celor de la Templierii şi în ultima rundă va lupta cu Comsid şi Securit Grup pentru locul 7. Doctorii s-a impus în duelul cu Mureşul Sântuhalm şi mai speră la locul 5 pentru care luptă indirect cu FC Corona.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura