Spitalul Zam, între legendă şi realitate

10 noiembrie 2010 | 1 Comentariu

Magdalena Şerban

Spitalul Zam este unicul din judeţul Hunedoara ce asigură asistenţa medicală psihiatrică pentru cazurile cele mai severe din întreg judeţul, precum şi pentru judeţele limitrofe, Alba şi Arad. Un loc încărcat de istorie şi uneori de durere, care pare a nu-şi dezminţi „umbrele“ trecutului.

Mai mult decât un spital

Spitalul a fost înfiinţat în 1956 de către dr. Grecu Simion Dragoş (care a fost şi directorul instituţiei până în anul 1994), în vechiul castel al familiei Nopcea. Activitatea este susţinută, având în medie 4.000-4.500 de internări pe an, în cele cca 400 de paturi, organizate pe şase secţii: trei pentru acuţi şi trei pentru cronici. De asemenea, unitatea mai posedă unica bază de ergoterapie şi terapie ocupaţională din judeţ, creată special prin ateliere de tâmplărie, art-terapie, croitorie, grădinărit, lăcătuşerie, la care pacienţii cu patologie psihiatrică sunt încurajaţi să participe ca plan terapeutic alternativ, pe lângă medicaţie. Dispune, de asemenea, de două pavilioane şi de un parc de şase hectare, declarat rezervaţie dendrologică, cu arbuşti exotici.

Pavilionul 1 (vechi) este denumit „de cronici“, cu toate că, de fapt, aici sunt aduse, în exclusivitate, urgenţele. În afara acestora, există însă şi un număr mai mare de internări de lungă durată, faţă de restul secţiilor din spital. Patologie predominantă: psihoze (schizofrenie, tulburări afective bipolare), demenţe, retard mental, alcoolism (în faze acute de sevraj, delirium, dar şi deteriorative), tulburări de personalitate. Secţia este structurată pe două nivele – parter (secţie închisă) şi etaj (secţie deschisă). Aici activează şi compartimentul de ergoterapie, condus de un instructor, în prezent, trecut pe post de asistent ergoterapie.

Pavilionul 2 (nou, construit în anii ‘70 pe structura unui cămin de nefamilişti), denumit „de acuţi“, are patologie predominant din sfera „nevrozelor“ şi tulburărilor de personalitate, mai puţin psihotică sau organică. Totodată, mai există un compartiment de statistică medicală, un laborator de analize, unul de radiologie, o farmacie cu circuit închis, un cabinet de psihologie şi un laborator de recuperare. În cadrul spitalului, performează cinci medici permanenţi şi cinci rezidenţi, 60 de asistente, personal de îngrijire şi personal auxiliar, în total – 200 de angajaţi.

„Nebuni sunt cei de afară“

Managerul spitalului de boli nervoase de la Zam, psiho-patologul Valentin Câmpean, nu subscrie termenilor „nemiloşi“ prin care sunt definiţi, de cele mai multe ori, cei cu probleme de acest gen: „Încă de pe vremea comunismului, s-a convenit în mediul specialiştilor în psihiatrie că apelativul «nebun» are un sens peiorativ pentru nişte oameni aflaţi în suferinţă. În opinia mea, se poate afirma că nebunii sunt afară, nu în secţiile de psihiatrie. Aici sunt doar oameni bolnavi, care trebuie să urmeze un tratament”, după cum spune chiar el. Noi îl credem pe cuvânt, pentru că experienţa sa din cadrul acestui spital a început în anul 1977, de când a ocupat funcţia de psiho-patolog, iar din 2006, şi-a continuat activitatea ca manager.

Istorie la fiecare pas

Spuneam că acest loc nu este doar unul încărcat cu probleme, ci şi de o mare însemnătate. Fostul proprietar al castelului, Vasile Nopcea, a rămas în istorie prin participarea la Marea Adunare de la Blaj, din mai 1848, alături de Simion Bărnuţiu şi în literatură, prin personajul fantezist al nobilului-bandit „Faţă-Neagră“, aşa cum l-a imortalizat Jókai Mór, într-unul din romanele sale. Baronul-bandit: baron ziua şi bandit la drumul mare noaptea, când, ieşind din castelul său prin tuneluri subterane, ataca trecătorii, purtând o mască pe faţă, pentru a nu fi recunoscut. Imaginaţia populară nu a dormit nici ea: câini care intrau în tunel la Zam şi ieşeau după câteva zile la Silvaş (la celălalt castel al baronului) au înteţit legenda. Ceva adevăr există, pentru că s-au găsit urmele unui posibil „tunel de serviciu“, între castel (o poartă subterană, dezgropată cu ocazia unor lucrări de amenajare, pe vremea când castelul devenise spital) şi dependinţa de peste actualul DN 7 (o gură a presupusului tunel astupat, se zice, de următorii proprietari, Csernovics, contele de origine sârbă, care există încă în pivniţa clădirii, anexă a castelului în cadrul căreia se află astăzi dispensarul comunal).

„În anul 1980, a venit în vizită ultima descendentă a familiei Csernovics, care era stabilită în Austria, iar după ce a văzut că locul este dedicat celor cu probleme de sănătate, a donat toată proprietatea statului român. Pentru acest gest, nu putem decât să-i fim recunoscători, deoarece a contribuit la binele multor suflete rătăcite”, spune Valentin Câmpean.

Publicat in: Comunitate


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Andrey spune:

    Publicistul acestei pagini,are foarte mare dreptate…”nebunii sunt cei de afara” nu cei din spital deoarece deoarece aceste persone care sunt internate in acest spital sunt niste oamenian suferintam,…..oriunde merg se aude ca toti cei din zam sunt nebuni,zdranganit,tacaniti,dar an special aud „cuvantul „nebuni”,ieu nu pot sa zic decat ca cei din jur fac o discriminare,deoarece nu anseamna ca daca locuiesti in ZAM esti bolnav cu capul,sau cum ii numesc unii :”nebuni”,ieu nu cer decat bunul simnt,…ca amam satuart oriunde ma duc se aude :”uite ba….!! astai din ZAm anseamna cai nebun” , deci mam saturat. NU mai faceti discriminari spunanad ca tot ZAMUL este un loc de „NEBUNI”,deci va rog frumos,BUNUL SIMNT!!!!!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina alba

Lucian Dragomir, directorul SPADPP din Primăria Petroşani Pentru că a reuşit să implementeze un proiect despre care se vorbeşte de...

Bulina neagră

Ioan Hortopan, preşedintele Ligii Pensionarilor Minieri din Valea Jiului

Gura lumii

În fotbalul mioritic, una dintre marile probleme ale jucătorilor este incapacitatea de a a avea o viaţă sportivă corectă. Astfel,...

Închide