Speranţe pentru drumuri mai bune la Balşa

20 martie 2017 | Adauga un comentariu

Magdalena Şerban

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, e un soi de colac de salvare pentru comunele mici, care nu au nici o şansă în faţa noilor axe de finanţare europeană. Printre primarii care au ales să acceseze programe de modernizare a infrastructurii prin PNDL se numără şi cel din Balşa.

„Am depus un proiect pentru îmbunătăţirea reţelei de drumuri de interes local. În discuţie e un total de 5,7 kilometri de drumuri din satele Balşa, Voia, Ardeu, Poiana şi Poieniţa. Ele sunt pietruite şi trebuie lărgite, asfaltate şi realizate rigole de scurgere etc. Am estimat un necesar de circa un milion de euro. Proiectul a fost depus şi anul trecut, prin Consiliul Judeţean Hunedoara, dar atunci se practica o cotă TVA de 20 de procente, iar din 2017 s-a diminuat la 19 la sută, aşa că a trebuit să actualizăm documentaţia, ca să o putem depune prin PNDL”, a spus Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa. Acesta se declară mulţumit în cazul în care investiţia se va materializa, mai ales că e nevoie ca de aer de drumuri bune şi aliniate cerinţelor secolului în care trăim. La fondurile europene nu are curaj să se gândească, din pricina cerinţelor care sprijină mai mult comunităţile mari, îngropând şansa la dezvoltare a celor mici. Singura portiţă realistă este Grupul de Acţiune Locală Sargeţia 1, din care administraţia face parte, prin această entitate urmând a se accesa noi fonduri pentru investiţii.

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Lipsa asigurãrii obligatorii a locuinţei poate fi sancţionatã

Deşi asigurarea obligatorie a locuinţei a fost reglementată de ceva timp, proprietarii de imobile nu ştiu exact care sunt riscurile...

„Trofeul Hunedoarei” la orientare sportivă

Primăria municipiului Hunedoara şi Asociaţia Club Sportiv „Orienteering Masters” vă invită în perioada 24-26 martie 2017, la cea de-a VI-a...

Noi proiecte de investiţii pentru Orãştie

De curând, administraţia publică din Orăştie a depus nu mai puţin de 14 proiecte de modernizare prin Programul Naţional de...

Închide