Speranţe noi, temeri vechi

11 x 1 carmen cartas

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Devatrans au ca obiectiv victoria în următoarele două meciuri din Liga Naţională, însă finanţatorul Marian Muntean se teme că planurile de performanţă ale echipei ar putea fi sabotate de arbitri.

Mulţumit de debut
Cetate Devatrans a fost învinsă cu 30-24 (14-14) de vicecampioana României, Rulmentul Braşov, în prima etapă a Ligii Naţionale, însă finanţatorul Marian Muntean e mulţumit de jocul şi atitudinea handbalistelor, dirijate de Dumitru Muşi, la primul meci din noul campionat. „A fost egal, 14-14 la pauză, însă  în repriza secundă am pierdut ritmul, din cauza ratărilor incredibile şi a accidentării suferite de pivotul sârb Nicolici. Diferenţa de şase goluri de la final e exagerată. Sunt mulţumit de echipă, chiar dacă am pierdut, pentru că a luptat şi a demonstrat că a progresat foarte mult”, a spus Marian Muntean.

Arbitri suspecţi
Încurajat de jocul de calitate reuşit de echipa sa în prima repriză a întâlnirii de la Braşov, Marian Muntean spune că handbalistele vor demonstra în etapele doi şi trei că au progresat mult de la venirea pe banca tehnică a antrenorului Dumitru Muşi. Dincolo de încrederea în valoarea grupării sale, Muntean e îngrijorat din cauza cuplului de arbitri care va conduce meciul cu Ştiinţa Baia Mare de la Deva. „După cât de bine am jucat în amicalele de pregătire şi în partida de la Braşov, trebuie să câştigăm lejer meciurile de acasă cu Ştiinţa Baia Mare şi din deplasare cu Dunărea Brăila. Sunt însă îngrijorat de arbitrii Adrian Barbu şi Sorin Nica (Piteşti), care au fost delegaţi la meciul cu băimărencele, întrucât, cu ajutorul lor evident Ştiinţa a remizat în campionatul trecut cu Rulmentul Braşov. Sper însă ca ei să fie corecţi şi să nu provoace un scandal”, a spus Muntean.
Partida dintre Cetate Deva şi Şiinţa Baia Mare din etapa a II-a, se va juca sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor din Deva.



 
 


Scrie un comentariu

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

Promo

 

Reclama ta aici !

ponorrevelion
 

EDITORIAL

  • Noroc că n-am câştigat la Eurovision!
  • 31 mai 2010

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul
     

    FARA BASCALIE

  • Domnul Vally şi socialiştii
  • 30 iulie 2010

    ALEXANDRU
    GRUIAN
    Citeste tot articolul
     

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     

    Comentarii

     

    Sondaj

    Ce parere avati despre activitatea actualului Guvern Boc?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Calendar

    august 2010
    LuMaMiJoViDu
    « Iul  
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031 


    camere foto digitale