Spectacol pe parchet la Cupa Cetăţii

10 august 2017 | Adauga un comentariu

Finalul acestei săptămâni aduce la Sala Sporturilor din Deva un puternic turneu de futsal, în care se vor întâlni trei echipe, campioane naţionale şi o fostă deţinătoare a titlului în Liga I din România. Astfel, alături de Autobergamo Deva, deţinătoarea titlului naţional, la competiţie vor mai fi prezente grupările Classic Chişinău, campioana Moldovei, KMF Economac Kragujevac, campioana Serbiei şi City’us Tg. Mureş, fosta campioană a României.

Autobergamo, duel cu campioana Moldovei
Cu 10 zile înainte de debutul oficial în noul sezon, Autobergamo Deva îşi va testa valoarea într-un puternic turneu amical organizat chiar de clubul alb-vişiniu. Devenii îşi vor măsura forţele cu două puternice grupări din străinătate, FCA Classic Chişinău, campioana Moldovei şi KMF Economac Kragujevac, campioana Serbiei, dar şi fosta sa rivală, City’us Tg. Mureş, o grupare ce nu mai emite pretenţii la titlu în România. Cupa Cetăţii, care este organizată de Autobergamo Deva în colaborare cu Primăria Deva, va debuta mâine, de la ora 17.00, cu partida City’us Tg. Mureş – KMF Economac Kragujevac, urmată de duelul dintre Autobergamo Deva şi FCA Classic Chişinău, care va începe la ora 19.00. Duminică, de la ora 9.30, se va juca finala mică a competiţiei, între echipele învinse în prima zi iar de la ora 11.30 va avea loc finala mare, între învingătoarele primei zile.

Test important înaintea debutului în noul sezon
Turneul este un important test pentru Autobergamo înaintea partidei din Supercupa României, împotriva Informaticii Timişoara. Duelul va avea loc la Lugoj, în 22 august, de la ora 20.00, urmând să fie transmis în direct de Digisport. La Cupa Cetăţii, alb-vişiniii nu se vor putea baza pe Florin Matei, care este accidentat, dar suporterii deveni îi vor vedea la lucru pe Dumitru Mimi Stoica şi Alpar Csoma, noile achiziţii. „Va fi un turneu puternic, cu echipe valoroase. Campioana Serbiei are un lot extrem de puternic, a transferat foarte mulţi jucători, dorindu-şi să ajungă în Final-Four UEFA Futsal Cup. Însă, doar jucând împotriva unor astfel de echipe poţi progresa”, a spus Dorin Popa, preşedintele echipei Autobergamo Deva. (Ovidiu Mănăstire)

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Inter Petrila a fost eliminată din Cupa României

Campioana judeţului Hunedoara în sezonul trecut, când a realizat eventul, a fost eliminată din primul tur al Cupei României, faza...

Reţinut pentru mai multe infracţiuni la Codul rutier

Oamenii legii au fost neiertători cu bărbatul din Petroşani care, beat fiind, a provocat un accident rutier, a rănit o...

Poliţiştii hunedoreni îşi caută colegi pentru Academia Tehnică Militară

  În urma desfăşurării concursului de admitere la Academia Tehnică Militară, sesiunea iulie 2017, au rămas neocupate opt locuri bugetate...

Închide