Actualitate

Spaima şoferilor care parchează neregulamentar

03 Ridicare masini  1938Loredana Goangă

Lunar, zeci de şoferi se trezesc cu maşina ridicată din cauză că au parcat neregulamentar. Pe lângă faptul că rămân pentru scurt timp fără mijlocul de transport, aceştia trebuie să bage mâna destul de bine în buzunar şi să plătească pentru greşeală făcută.
În locul celor pentru handicapaţi
În ultimul timp, municipiul Deva a devenit mai aglomerat şi locurile de parcare, mai ales în centru, sunt din ce în ce mai greu de găsit. Consecinţele nu au întârziat să apară, aşa că la o mică plimbare prin oraş e foarte uşor să observi maşini parcate aiurea, pe locurile destinate persoanelor cu handicap, sau în locurile deja rezervate de locatarii blocurilor. Lunar, zeci de maşini sunt ridicate de Poliţia Locală Deva, iar şoferii sunt amendaţi pentru greşeala lor.
„Luna trecută, au fost ridicate circa 40 de autoturisme, aceasta fiind media lunară. Principala cauză este parcarea pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi, după care urmează nerespectarea indicatoarelor de staţionare sau oprire, şi în final, parcarea pe locurile de parcare de domiciliu, închiriate de locatarii blocurilor”, a declarat Teodor Bălan, purtătorul de cuvânt al Serviciului Public de Poliţie Locală Deva.
Buni de plată
Cei care ajung în situaţia de a se trezi fără maşină, nu scapă nepedepsiţi, aşa că sunt amendaţi. Potrivit aceleiaşi surse, şoferii primesc două, trei puncte de amendă, la care se adaugă acelaşi număr de puncte de penalizare, sancţiuni aplicate de către poliţiştii locali. Totodată, la ridicarea maşinii, cei în cauză trebuie să achite operatorului taxa de 300 de lei.

3 comentarii la „Spaima şoferilor care parchează neregulamentar

  • Mergeti in parcarile de la supermarketurile din Deva. Toate locurile pentru handicapati sunt ocupate de masini scumpe. Te si miri de unde au persoanele cu dizabilitati atatia bani. E adevarat ca aici nu prea cred ca au ce face cei de la politie dar e o problema de bun simt al locuitorilor urbei.

  • ..niste cetateni de culoarea carbunelui, cu masini second mînâ înmatriculate in UK,F,ES,BG si cu covrigu pe Dreapta, căi la moda,uziteaza de aceste locuri de parcare!!!..sunt enervati de cei de la Politia Comunitara căi amendeaza,…. îi ameninţă în toate felurile!!!!…oare aşa fac şi afară????…eu cred că da!!!..aşa ne-au făcut de ruşine în Europa!!!

  • Sa le ridice si pe cele care sunt parcate pe trotuar e inadmisibil sa astepti la trecerea de pietoni si sa te trezesti ca esti claxnoat din spate sa ii faci loc sa coboare de pe trotuar in strada .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura