Şofer decedat la volanul unui microbuz cu elevi

17 mai 2017 | Adauga un comentariu

Un microbuz care transporta elevi din Deva a ajuns într-un şanţ pe Autostrada Orăştie – Sibiu, în zona localităţii Vinţişoara, judeţul Alba. Şoferul, un bărbat de 53 de ani, din municipiul Hunedoara, a suferit un atac de cord, fiind găsit decedat de echipajele medicale de urgenţă.
Microbuzul în care se aflau 19 copii, cu vârste între şapte şi nouă ani şi doi adulţi se întorcea marţi, 16 mai, dintr-o excursie în judeţul Cluj. Din datele IPJ Alba, cauza accidentului a fost pierderea controlului volanului din mers, probabil pentru că şoferul intrase în stop-cardiac. Echipajul medical care a intervenit a încercat din răsputeri să-l resusciteze, dar nu a reuşit, bărbatul fiind declarat decedat. Copiii care se aflau în maşină nu au fost răniţi grav, aceştia aveau zgârieturi, contuzii şi traumatisme uşoare, 14 dintre ei fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă Deva. Managerul unităţii medicale, Radu Berceanu, ne-a spus că toţi cei 14 copii au fost examinaţi medical, şapte dintre ei aveau contuzii, escoriaţii şi traumatisme cranio-cerebrale uşoare, dar nu au necesitat internarea. (N. Bumbac)

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Câţi hunedoreni au avut telefoanele ascultate?

Prudenţa multora care vorbesc la telefon este întemeiată. Recent, avocatul Radu Chiriţă a publicat pe blogul personal o listă cu...

Gura lumii, 18.05.2017

Şcoala altfel este de-a dreptul altfel. Au demonstrat-o elevii de nici cinci clase înrolaţi la o unitate bine cotată din...

Bulina neagră, 18.05.2017

Domiţian-Gheorghe Săran, cetăţean din judeţul Hunedoara Pentru că a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru proxenetism, fiind acuzat, alături de...

Închide