Social-democraţii se pregătesc pentru alegeri la Primăria Deva

18 iunie 2017 | Adauga un comentariu

Sorina Popa

Toată lumea aşteaptă să vadă dacă vor fi alegeri parţiale în reşedinţa de judeţ, după ce Mircia Muntean a fost obligat să părăsească postul, fiind încarcerat.

Încă două sondaje de opinie
Astfel, liderul organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, deputatul Laurenţiu Nistor (foto), a declarat într-o conferinţă de presă că nu vrea ca interimatul de la Primăria Deva să se prelungească prea mult. „Nu e normal să avem un interimat lung la Deva. Nu sunt pentru un interimat, că se numeşte Deva sau altă localitate. Este bine ca primarul să fie ales prin votul cetăţenilor. Noi ne pregătim de alegeri parţiale la Deva. Cei trei candidaţi pe care îi pregătim au timp două luni să se facă cunoscuţi. Apoi, vom face alte două sondaje de opinie, să vedem care este candidatul PSD pentru funcţia de primar al Devei. PSD vrea să-şi desemneze un candidat pe susţinerea cetăţenilor. Ştiţi că PSD a avut primar la Deva doar între 1990 şi 1992, pe Tudor Ionescu. În toţi aceşti ani, cele mai bune rezultate le-am obţinut în 2004, când candidatul nostru a reuşit un scor de 20 la sută”, a declarat preşedintele social-democraţilor hunedoreni, Laurenţiu Nistor.
Deputatul Laurenţiu Nistor a declarat că a fost efectuat un prim sondaj de opinie în ceea ce priveşte intenţiile de vot ale simpatizanţilor PSD, iar primele trei locuri au fost ocupate de fostul candidat al PSD la Primăria Deva în 2016, dr. Emil Stoica, cu 24,1 la sută din opţiuni, urmat de actualul primar interimar al municipiului, Ovidiu Moş, cu 19,7 la sută, şi de Radu Barb, directorul Agenţiei de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara, cu 18,2 la sută. Sondajul a avut loc în perioada 26-28 mai pe un eşantion de o mie de persoane.
Cei trei, Stoica, Moş şi Barb, au aşadar, două luni la dispoziţie pentru a deveni candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Deva. Probabil că în această toamnă vom avea alegeri parţiale şi la Deva, la fel cum am avut la Lupeni şi Sălaşu de Sus.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Casă de piatră româno-nigeriană la Brad

Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a oficiat la sfârşitul săptămânii trecute o căsătorie inedită. Doi tineri, Iuliana Mureşan şi Stephen...

Naşterea lui Avram Iancu, celebratã la Brad

Sâmbătă, la Brad, în cadrul unei ceremonii oficiale au fost aniversaţi 193 de ani de la naşterea lui Avram Iancu...

Bulina albă,19.06.2017

Romulus Burdan, locuitor din Petroşani Pentru că a salvat un pui de căprioară descoperit la marginea localităţii, care risca să...

Închide