FlashPolitica si administratie

Soarta lui Moloţ, decisă de magistraţii de la Curtea Supremă

05 Mircea Molot (7)Natalia Bumbac

Astăzi ar putea fi dată hotărârea definitivă în procesul lui Mircea Moloţ (foto), preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De mai bine de un an de zile, instanţa supremă a fost investită să dea o soluţie în procesul în care preşedintele CJ Hunedoara atacă ANI care l-a declarat în situaţie de incompatibilitate. În tot acest timp, avocaţii lui Moloţ au recurs la o serie de tertipuri prin care au încercat să amâne data la care va fi dată sentinţa, depunând cereri de amânare sau de preschimbare a termenelor de judecată. O ultimă încercare pe care au avut-o apărătorii lui Moloţ a fost aceea de a cere recuzarea completului de trei judecători, solicitare care le-a fost respinsă.
Vă reamintim că dosarul în care şeful liberalilor hunedoreni a fost declarat în stare de incompatibilitate se află pe rolul instanţelor de aproximativ trei ani. Până în momentul de faţă, Moloţ a pierdut în faţa a două instanţe: la Tribunalul Hunedoara şi la Curtea de Apel Alba Iulia.

4 comentarii la „Soarta lui Moloţ, decisă de magistraţii de la Curtea Supremă

  • Să-i dea Dumnezeu ce merită! Oricum pentru județul ăsta, unul din cele mai sărace din Transilvania, n-a făcut nimic. Din momentul în care își pierde funcția pierde tot, inclusiv libertatea. Mi-e silă!

  • Doamne fereste ! Cum conduce judetul un jeg ca el ? Un nemurici lipsit de scrupule care isi vinde familia, cei doi copii, un baiat si o fata, din diverse relatii sexuale. Viata publica hunedoreana, dupa anul 1989, nu cunoaste un om, adică Mircea Moloț, mai lipsit de caracter, un nemernic de asemenea talie.

  • Moisulicaaa, cum le stii matale bre pe toate. Da lasa bre ca veni Mircia in PSD, si-l vedem azi-maine in locul lui Molot. Da sa vezi ce dreptate o sa faca asta micu’ (Mirciulica), nu ca Molot. Ca voi PSD eii , voi sunteti plini de iubire-n inimi si de … dulceata pe la bot (cu ziarul asta rosu cu tot). Ha Ha Ha , tovarase nu fi trist , ca voi mereti inainte prin partidu’ PSD-ist ! Ha Ha Ha . Dupa ce ati dus tara de rapa aku ne dati sfaturi !?! Meri la munca mai Moisulica si mai lasa vrajeala. Era sa uit, apropos in UTC erai coleg de chiolhanuri cu Molot de-aia stii cand, de cate ori si cu cine si-o punea in tinerete ?!! Am uitat ca viermii PCR se mananca-ntre ei la batranete. Marsh ipocritilor.

  • Către Necomunist Neipocrit, Moloţ nu a fost la UTC, iar în ce-l priveşte pe Mircia Munteanu, nu mă interesează persoana lui, chiar deloc. Vina lui nu-l absolvă de vină pe numitul Purcel (Moloţ). Nu are importanţă cu cine şi-a….pus-o, după cum te exprimi. Are importanţă că a rezultat un băiat faţă de care el avea o datorie pe care nu şi-a îndeplinit-o. Nu a avut grijă nici de fiica cea mare, nu a medicului ci a farmacistei. Deci, este un jeg.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura