ActualitateFlash

Şmecherii cu averile decedaţilor, care n-au moştenitori, la Hunedoara. Uite cum pun unii mâna pe apartamente!

02 primarie hunedoara  clhd (12)Sorina Popa

De o vreme încoace, Primăria Hunedoara a ajuns să se  confrunte şi cu o problemă, pe cât de neclară, pe atât de cu cântec. Este vorba despre cazurile în care cetăţenii mor şi nu au moştenitori cărora să le rămână bunurile, mobile sau imobile deţinute de decedat. Ce se întâmplă în această situaţie?
Hopa, a apărut un contract de vânzare
Potrivit legii, în aceste situaţii, bunurile mobile şi imobile revin de drept municipalităţii. Tot legea spune că atunci când apare un asemenea caz, se eliberează un certificat de vacanţă succesorială, pe numele municipiului, oraşului sau comunei respective.
Recent, în municipiul Hunedoara s-a întâmplat o asemenea situaţie. O bătrână a murit, iar pentru că ea nu a avut rude cărora să le lase apartamentul proprietate personală, era normal ca acesta să ajungă la municipalitate şi apoi să fie repartizat unei familii sărace.
„Bătrâna deţinea un apartament pe strada Ciprian Porumbescu, din municipiul nostru. Deşi ar fi trebuit să intrăm în posesia locuinţei, ne-am trezit că suntem acţionaţi în judecată de către două persoane, un avocat şi un vecin al femeii decedate. Prin acţiunea respectivă se cere să se emită o hotărâre care să ţină cont de un act, adică de un contract de vânzare-cumpărare. Cei doi se bazează în cererea lor pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat între decedată şi ei, pentru suma de 10.000 de lei. Însă, contractul nu este încheiat la un notar, este scris de mână. Din informaţiile noastre, cei doi au mai avut asemenea acţiuni cu alte persoane decedate, fără moştenitori, pentru a intra în posesia apartamentelor. De fapt, procesul dintre cele două persoane şi Primăria Hunedoara este suspendat, şi aşteptăm să se elibereze certificatul de vacanţă succesorală, de către un notar. Aşa cum spune legea, sunt convins că vom intra în posesia locuinţei cu pricina, pentru a o repartiza apoi celor care au mare nevoie de ea”, a declarat Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara.
Coincidenţă bizară sau…
Aşa stând lucrurile, întrebarea care se pune este de ce contractul de vânzare-cumpărare, pe care îl flutură
cei doi, nu este făcut la un notar, pentru că în aceste condiţii, nu se ştie dacă el este legal sau nu. Un lucru ciudat stipulat în actul menţionat este că femeia se angaja să elibereze apartamentul în iulie 2014, deşi contractul a
fost încheiat cu un an în urmă, în 2013. Curios este că în iulie anul acesta, adică exact în luna când se angaja să elibereze apartamentul, bătrâna a decedat. De parcă ar fi ştiut cu un an în urmă că atunci va pleca pe lumea cealaltă şi va elibera apartamentul.

One thought on “Şmecherii cu averile decedaţilor, care n-au moştenitori, la Hunedoara. Uite cum pun unii mâna pe apartamente!

  • Mincinosii trebuie pedepsiti ,nu poti fura un bun care nu-ti apartine .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura