Sistemul sanitar din judet, analizat la Prefecturã

5 ianuarie 2011 | Adauga un comentariu

Liviu Moraru

Din iniţiativa comună a prefectului de Hunedoara şi a conducerii  Direcţiei de Sănătate Publică, ieri, la Prefectura Hunedoara a avut loc o analiză vizând viitorul sistemului sanitar din judeţ.

La întâlnire au participat, pe lângă autorităţile publice judeţene, primari ai unor localităţi unde funcţionează unităţi spitaliceşti şi manageri ai acestora. S-au abordat problemele specifice unităţilor sanitare din fiecare localitate, cu accent pe optimizarea cheltuielilor de funcţionare şi creşterea calităţii actului medical din spitalele de pe raza judeţului.

În finalul acestei întâlniri, Consiliul Judeţean Hunedoara a propus preluarea Centrului de Sănătate Călan în subordinea Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. Totodată, s-a evidenţiat faptul că asemenea reuniuni constituie un bun prilej de diseminare a bunelor practici la nivelul managementului sistemului sanitar hunedorean, motiv pentru care ar trebui continuate.
„Sunt absolut necesare cooperarea şi colaborarea autorităţilor publice judeţene şi locale, în vederea asigurării accesului tuturor pacienţilor la servicii medicale de calitate superioară, tradiţiile medicale ale judeţului putând reprezenta o bază solidă pentru consolidarea sistemului sanitar al judeţului Hunedoara. Specializarea pe competenţe a unităţilor sanitare poate să asigure în viitor servicii medicale la standarde europene pentru toţi cetăţenii judeţului nostru”, a declarat, la finalul întâlnirii, Attila Dézsi (foto), prefectul judeţului Hunedoara.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Certificatul energetic, obligatoriu sau nu?

Certificatele energetice pentru locuinţe au devenit obligatorii de la 1 ianuarie 2011. Potrivit legii, începând din acest an, nici o...

Dosarul lui Bercea, redeschis la cererea Procurorului General

Parchetul General a infirmat soluţia dată de procurorii din Petroşani în cazul omului de afaceri Emil Bercea (foto). Acesta a...

Cetate, prima care intră-n scenă

Handbalistele de la Cetate Deva sunt primele sportive hunedorene care vor intra în febra activităţii competiţionale oficiale în anul 2011....

Închide