Sport

Şirineasa a rămas invincibilă şi după duelul de la Lipova

Chiar dacă nu a obţinut a şaptea victorie în acest sezon al Ligii a III-a, seria a IV-a, ACS Şirineasa a rămas neînvinsă în campionat, remizând pe terenul grupării Şoimii Lipova, scor 1-1. Trupa din Petroşani a avut avantaj de un gol, însă a fost egalată, menţinându-se în poziţia de lider confortabil al seriei.

Mai activi în prima parte
După epuizantul meci din Cupa României cu CS Mioveni, jucat cu trei zile în urmă, era de aşteptat ca ACS Şirineasa să sufere din punct de vedere fizic la Lipova. Însă trupa lui Gabriel Mangalagiu şi Marin Tudorache a avut şanse mai mari de gol în prima repriză. Roman a scăpat singur cu portarul în minutul 15 dar a şutat în fundaşul Tomuţ, repliat, iar mingea trimisă de Cocină în faţa porţii, cinci minute mai târziu, nu a avut destinatar. Căpitanul Lucian Iordache l-a încercat în două rânduri pe Iliescu cu şuturi de la distanţă, dar tabela a rămas neschimbată şi la cabine s-a intrat cu scor alb.

Câte un gol de fiecare parte
La patru minute de la reluare, oaspeţii au deschis scorul. Zaina a pasat printre fundaşi pentru Gruia şi cel din urmă l-a învins pe Iliescu cu un şut la colţul lung. Gazdele au presat în continuare, în căutarea egalării, dar nu au avut ocazii mari de gol. Totuşi, în minutul 74, Piţ a trimis o pasă peste apărarea Şirinesei şi Vasinc l-a învins pe portarul Mincă, aflat la debutul în poarta trupei din Valea Jiului. Alb-negrii nu s-au împăcat cu remiza şi au mizat pe ofensivă având în finalul meciului două mari ocazii, prin Iordache şi Zaina, dar Iliescu a respins şutul primului de sub transversală iar mingea trimisă de cel de-al doilea a trecut puţin pe lângă poartă. S-a încheiat 1-1 iar ACS Şirineasa aşteaptă derbiul cu CSU Craiova II, din runda următoare, tot cu statutul de lider.

ŞOIMII LIPOVA 1 (0)
Iliescu – Mandache, Bercu, Paşcu, Tomuţ (46 Stoin) – Piţ (cpt., 85 Lăcustă), Bier, Copil (83 Vasiu), Deta (46 Filimon) – Trabalka, Vasinc. Antrenor: Flavius Sabău
ACS ŞIRINEASA 1 (0)
Mincă – D. Lazăr, Oiţă, Ioniţă, Anghelina – Zaina (80 Mărgărit), O. Popescu (90+2 Lăzărescu) – L. Iordache, Roman (90+1 Bărbuţi), Gruia – Cocină (73 Vezan). Antrenor: Gabriel Mangalagiu
Arbitrii: Dragoş Lunca (Cluj) – Daniel Popa (Aiud), Robert Meres (Cluj)
Au marcat: Vasinc (74) – Gruia (49)
Liga a III-a, seria a IV-a, etapa a VII-a
Millenium Giarmata – ACSO Filiaşi 2-2
Mamma Mia Becicherecu Mic – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-4
CNP Timişoara – CSM Lugoj 0-3
Şoimii Lipova – ACS Şirineasa 1-1
ACS Ghiroda – Internaţional Băleşti 4-2
CSM Şcolar Reşiţa – Naţional Sebiş 1-1
CSU Craiova II – CNS Cetate Deva se joacă marţi, 10 octombrie
AFC Hermanstadt II Sibiu a stat
(Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura