Singura armã este votul oamenilor!

10 septembrie 2010 | 9 Comentarii

Adriana Năstase

Odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, la propunerea Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD, senatorul Cosmin Nicula (foto) a fost reconfirmat în funcţia de vicelider al grupului PSD din Senatul României.

A fost o surpriză realegerea?
Pentru mine nu, cred că nici pentru colegii mei care m-au propus şi m-au votat. Funcţia de vicelider nu e doar un titlu onorific, e dovada faptului că am înţeles ce înseamnă munca în echipă în cadrul grupului PSD din Senatul României.
Plecând de la premisa că aţi deţinut aceeaşi funcţie şi în mandatul domnului Mircea Geoană – nu au existat voci care să vă solicite schimbarea?
Haideţi să lămurim un lucru. Un partid politic nu înseamnă doar conducătorul, preşedintele partidului, ci întreaga echipă. Am ales un alt preşedinte, în persoana domnului Victor Ponta. Dar lucrurile care merg nu trebuie schimbate! Şi nu mă refer aici doar la sistemul politic, ci la tot ce înseamnă mecanism în societatea românească. Ne-am obişnuit să schimbăm din temelii totul, reforma statului (cu care ne ameninţă unii şi alţii de câţiva ani) înseamnă cu totul altceva. Înseamnă identificarea aspectelor pozitive, susţinerea şi încurajarea lor – pe de o parte – şi găsirea soluţiilor de eficientizare pentru părţile nefuncţionale ale sistemului. Grupul parlamentar PSD din Senat a funcţionat deosebit de eficient şi cred că acesta este motivul realegerii mele.
De obicei, activitatea unui politician ajunge în mass-media doar dacă iese din tipare, în cele mai multe dintre cazuri, nu prin aspecte pozitive. Concret, sunteţi la jumătatea primului mandat de senator. Ce aţi făcut pentru cei care v-au votat?
Aveţi perfectă dreptate, din păcate vina este comună. Atât a politicienilor, care nu ştiu să comunice cu mass-media, cât şi a jurnaliştilor, care vânează doar senzaţionalul, activitatea şi munca susţinută neavând deseori loc în materialele de presă. Da, au trecut doi ani de când am fost ales Senator al Văii Jiului. Activitatea mea parlamentară poate fi consultată permanent pe site-ul Senatului şi nu mă feresc să spun asta. Mă număr printre iniţiatorii celor două moţiuni simple, depuse, în acest an, la Senat: „Transporturile din România, trase pe dreapta de guvernarea cu aceeaşi orientare” şi „Guvernanţi, opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor români!”, precum şi a moţiunii de cenzură: „Opriţi genocidul social!”. Tot în acest an, am iniţiat alături de colegii mei opt propuneri legislative. Mai mult decât atât, am susţinut permanent proiectele depuse de primarii hunedoreni şi am făcut lobby pentru aprobarea lor, indiferent de culoarea politică a primăriilor respective. Eu reprezint interesele întregului judeţ. Dacă pot să obţin aprobarea bugetului pentru un drum, un pod sau o biserică din judeţ, nu voi sta să mă întreb dacă e primar PSD-ist, sau de la alt partid. Pentru că pe acel drum nu vor trece doar membrii de partid sau simpatizanţi. Ştiu că par vorbe de politician, dar dacă veţi verifica, vă veţi convinge. Cred în ceea ce înseamnă o echipă. Activitatea din Parlament e dublată de audienţe, întâlniri, şedinţe, negocieri. E partea nevăzută a activităţii mele, dar şi cea mai importantă. Am învăţat să ţin legătura cu electoratul meu, cu oamenii care îmi semnalează problemele cu care se confruntă.
Pentru că aţi pomenit de legătura cu oamenii – aveţi cabinetul senatorial în Valea Jiului. Despre ce discută oamenii cu dumneavoastră? Ce vă cer?
Cabinetul senatorial este în Valea Jiului, însă nu trebuie să uităm că sunt şi preşedinte al organizaţiei municipale a PSD din Deva. Cei mai mulţi dintre cetăţenii care vin în audienţe se confruntă cu problema lipsei  locurilor de muncă şi a condiţiilor grele de muncă. Destul de multe persoane vin să ne semnaleze încălcări ale legii şi îşi caută şi la noi dreptatea. De aceea, e foarte important să menţinem o relaţie activă de lucru cu toţi consilierii noştri locali sau judeţeni. De multe ori, rezolvarea problemelor semnalate e la ei. Şi nu aş ezita să îi amintesc şi  pe oamenii care vin să mă tragă la răspundere. E un gest firesc şi normal. Încă din campanie, am promovat ideea unui ales responsabil. Dacă nu aş avea şi trageri la răspundere din partea cetăţenilor, nu aş putea să apreciez importanţa activităţii mele. Aşa că oamenii vin şi mă întreabă: cum aţi votat legea x? de ce nu a trecut moţiunea y? E dreptul lor să întrebe şi obligaţia mea să le răspund şi să le reprezint interesele.
Ne prezentaţi o imagine aproape idilică a politicianului, în care din păcate, mulţi dintre noi nu mai credem. De ce a scăzut încrederea oamenilor în politicieni?
Sincer? Doar din cauza politicienilor. În ultimii ani, am asistat la o deteriorare constantă a calităţii politicienilor români. Au ajuns să facă politică foarte mulţi neaveniţi, nu vreau să jignesc pe nimeni. Însă, ca în orice domeniu, fiecare ar trebui să îşi cunoască limitele. Activitatea politică permite – din păcate – accesul la destul de multă influenţă şi putere. Acesta e motivul pentru care un candidat, pentru că nu îi pot spune politician, promite. Doar atât poate face pentru cei care îl vor vota! Şi atunci, se afundă în promisiuni imposibil de onorat şi de  realizat. Ce se alege după? Oameni nemulţumiţi, probleme nerezolvate, tensiuni sociale, neîncredere. Mult mai grav este însă fenomenul de politică de interese, când un cerc restrâns de politicieni lucrează doar pentru interesele lor. Din păcate, societatea românească a permis dezvoltarea acestor modele negative de politicieni. Ce rămâne de făcut? Singura armă este votul oamenilor. Nu poţi permite să fii minţit tot timpul, să alegi tot oamenii care te-au dezamăgit. Doar un vot corect, cerebral şi meritat poate promova politicieni responsabili.
Aţi adus vorba despre vot. Sunteţi în plină campanie electorală, pe 19 septembrie aveţi alegeri pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene. Candidaţi?
Da. Voi candida şi sper să şi câştig. Nu consider că sunt în campanie electorală, sau cel puţin, nici unul dintre colegii mei nu ar trebui să fie. Suntem o echipă, ne cunoaştem bunele şi relele, deci, nu văd cum aş putea convinge acum, pe ultima sută de metri, oamenii cu care lucrez de atâţia ani şi care ştiu ce aşteptări să aibă. Cred în competiţie deschisă, cred în votul democratic, dar mai mult, cred în faptul că delegaţii vor alege pentru binele întregului partid, indiferent de tot ceea ce li s-a promis în această aşa-zisă campanie electorală. Chiar cred că lucrez cu oameni echilibraţi, care pot cântări dincolo de promisiuni şi sentimente şi care au viziunea viitorului partidului. Asta e tot ceea ce contează din alegerile ce urmează. Înspre ce vrem să ne îndreptăm.

Publicat in: Interviu


Comentarii (9)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Mihai spune:

    Nicula , nu osa mai ei voturi de la noi din Valea Jiului , ai tras pentru Deva si te faceai ca lucrezi pentru Vale la fel si Victor Ponta.

  2. Stan spune:

    Bravo Cosminele ! Sper sa ii poti bate pe vulpoii astia batrani ! Partidul asta nu e numai din comunisti si tradatori ! Da-i inainte! Si noi Padurenii suntem cu tine , sa nu uiti !

  3. DNA spune:

    turnatorul din lupeni are un copil retardat . prin frauda la facut deputat . tot prin frauda si la trecut pe numele lui . handicapatul ala mic este produsul sexului oral administrat de toti minerii turnati de tacsu, mamei lui care la avortat in toaleta din restaurantul gloria , acolo unde se spala toti banii negrii proveniti din primaria lupeni . Resmerita turnatorul va fii urmatorul arestat pentru delapidare

  4. Iancu spune:

    Imi amintesc — cu regret — cum, la o zi dupa realegerea lui Basescu, mai multi indivizi scandau pe strazile Devei „Sunt hunedorean si-am votat Traian!”. Eh, acum nu stiu cati din aceia, cati dintre membrii familiilor lor se mai pot mandri cu alegerea facuta.
    In schimb, prin oameni precum Cosmin Nicula, judetul Hunedoara este bine si corect reprezentat.

  5. Leo spune:

    Cu siguranta, Judetul o sa aiba o mentalitate schimbata cu Cosmin Nicula la carma.

  6. Gore din Brad :D spune:

    N-o fi el cel mai bun presedinte dar decat Cazacu si Nistor despre care stim ce sunt in stare ! Bafta Cosmine sa nu ne dezamagesti !

  7. Mihai S spune:

    Sper din tot sufletul ca PSD (PCR) sa ramana o amintire trista

  8. lavi spune:

    Azi-maine o sa vina psd-ul cu ponta in frunte si in gand si va scoate tara din criza.va lasa pensii de zeci de milioane pensionarilor militari,vor creste si la ceilalti pensionari la fel si tinerii vor prospera.va curge lapte si miere si manipularea va fi la timpul trecut.

  9. ioan avasiloaie spune:

    Hotii si securistii care au arondat gastile tiganesti conduc Romania!Niciodata nu von ajunge in U.E. din cauza asta si a degringoladei in firmele guvernamentale!Numai Regele ne scoate din mocirla evului mediu in care am fost adusi de politrucii postcomunisti.Avasiloaie,Iasi.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Cinci candidaţi PNL pentru Colegiul Haţeg

Biroul Teritorial al PNL Hunedoara va decide astăzi, prin vot secret, cine este candidatul cel mai potrivit pe care liberalii...

Marsul culturii, de la Bucuresti la Sarmizegetusa

Scriitorul Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este iniţiatorul unui marş al culturii, care va avea loc, în...

Bulina albă

Mihaela Jecherean, antrenoarea majoretelor de la CNS-CSS „Cetate” Deva

Închide