Sindicaliştii picheteazã, din nou, Prefectura

17 septembrie 2010 | Adauga un comentariu

Nicolle Ebner

Peste 300 de membri ai sindicatelor afiliate Confederaţiei Naţionale „Cartel Alfa”-filiala Hunedoara vor picheta, luni, Prefectura Hunedoara. Sindicaliştii cheamă alături de ei, la această acţiune, pe toţi hunedorenii nemulţumiţi, indiferent de categoria socială, chiar dacă nu sunt angrenaţi în lupta sindicală.

„Îi chemăm, alături, pe toţi cei nemulţumiţi”

„Este momentul să protestăm împreună, energic, pentru apărarea drepturilor cetăţenilor acestei ţări. A nu reacţiona înseamnă a accepta tacit măsurile de austeritate fără precedent, adoptate de actuala conducere a ţării”, a declarat Vasile Bujor, secretar general al CNS „Cartel Alfa”-filiala judeţeană Hunedoara. Potrivit sursei mai sus citate, pichetarea Prefecturii Hunedoara se va face luni, 20 septembrie, între orele 11.00-13.00, iar protestatarii reprezintă angajaţi ai Chimica Orăştie, Reva Simeria, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului, IPJ Hunedoara, Penitenciarul Bârcea, Direcţia Sanitar Veterinară, Direcţia Agricolă, personalul TESA din cadrul spitalelor hunedorene. Sindicaliştii se opun disponibilizărilor, modificării Legii pensiilor, Codului muncii, stabilirea salariului minim garantat în plată de 750 lei, şi cea mai importantă revendicare, renunţarea la toate măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc. Decât să facă o grevă generală, sindicatele din România au decis să aplice metoda picăturii chinezeşti şi să spună Guvernului Boc, în fiecare zi, cum trăiesc românii şi ce probleme au. „Acţiunile de protest se vor derula zilnic, în perioada 20-27 septembrie. Începem cu pichetarea prefecturilor din ţară, după care vom participa la protestele organizate, în Bucureşti”, a mai declarat Vasile Bujor.

Publicat in: Flash, Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina albă

Marina Huzoni, primarul comunei General Berthelot

Bulina neagră

Ilie Botgros, primarul oraşului Aninoasa

A jefuit o pensionară pentru 1.300 de lei

Un devean a jefuit o pensionară din municipiul Alba-Iulia, care tocmai îşi scotea pensia de la un bancomat. În plină...

Închide