Şi ziariştii se împuşcă, nu-i aşa…?

În Normandia există numeroase cimitire militare, americane, engleze, canadiene, poloneze, evident, franceze, ba chiar şi unul german. Sunt înmormântaţi soldaţii căzuţi în cel de-al doilea război mondial, după debarcarea aliată din 6 iunie 1944. Aproape 40.000 de morţi, aliaţi sau duşmani.
În Bayeux, orăşel pitoresc de pe coasta normandă, se găseşte şi un altfel de loc memorial. Văzându-l indicat pe pliante, mi-am spus că trebuie să-l vizitez în mod obligatoriu. Este „Memorialul reporterilor”, spaţiu de reculegere, care-şi propune să omagieze jurnaliştii căzuţi victime în conflictele la care au luat parte. În luptele despre care relatau în ziare, la radio sau la televizor. Morţi în locuri îndepărtate, neînarmaţi decât cu camera video, reportofonul sau pixul. Memorialul a fost înfiinţat la iniţiativa organizaţiei neguvernamentale „Reporters sans frontieres” şi întreţinerea sa este susţinută de statul francez, care a pus la dispoziţie şi amplasamentul.
Monumentele comemorative sunt datate începând cu 1944. De atunci, doar trei ani – 1946, 1953 şi 1959 – au trecut fără ca vreun jurnalist să moară în zone de conflict. În rest, pietrele poartă pe ele, în fiecare an, zeci, uneori sute de nume. Normandia, Belgia şi Germania, Cambodgia sau Vietnam, Algeria, Kuwait, Afganistan şi Irak sunt doar câteva din locurile unde oameni de toate naţionalităţile, însoţitori ai trupelor sau ajunşi acolo pe cont propriu, au murit încercând să-şi facă meseria de jurnalist. În dreptul anului 1989, am găsit şi numele lui Jean Louis Calderon, reporterul francez mort în timpul Revoluţiei române.
Breasla asta, cu toate păcatele ei, ar trebui să ştie că există acest memorial, că în pofida metodelor uneori agasante, a lipsei de tact de care dă dovadă, a compromisurilor pe care uneori le face sau este silită să le facă, are nu eroii săi, ci profesioniştii săi. De cele mai multe ori, ei s-au dus acolo pentru că s-au oferit să meargă, fiindcă de obicei, selecţia se face pe bază de voluntariat.
Pe o placă de marmură, la capătul aleilor liniştite, este un citat din Simone de Beauvoir: „Să te doreşti liber înseamnă să doreşti ca şi ceilalţi să fie liberi”.
M-am gândit că aceia care vizitează „Memorialul reporterilor” de la Bayeux au cumva legătură cu profesia de jurnalist. În drum spre ieşire, m-am intersectat cu două persoane, un bărbat şi o femeie. Nu-i văzusem în viaţa mea. Ne-am privit fix pentru câteva clipe, m-am întrebat dacă or fi jurnalişti, apoi, femeia a zâmbit şi m-a salutat. I-am răspuns. Am trecut mai departe, gândindu-mă cu simpatie, poate exagerată, poate determinată de încărcătura emoţională a momentului, sau poate chiar firească, la colegii de breaslă.