Şi Muşi a plecat de la Cetate

1 octombrie 2009 | Adauga un comentariu
11x 2 dumitru musi a avut o relatie tensionata cu jucatoareleCiprian Marinuţ
 
Antrenorul Dumitru Muşi (foto), fost secund al naţionalei, a demisionat de la Cetate Deva şi a părăsit echipa, după trei etape în care nu a obţinut nici un punct. Marian Muntean, patronul formaţiei devene, susţine că „divorţul” este unul cu cântec, în vreme ce Muşi pretinde că totul s-a rezolvat pe cale amiabilă.
 
Învins de… necunoscut
Şi Dumitru Muşi a avut aceeaşi soartă ca şi ceilalţi antrenori, care au încercat să facă performanţă la Cetate Deva. Tehnicianul a avut un început promiţător, cu rezultate bune în meciurile de pregătire, însă în campionat, la momentul adevărului, totul s-a prăbuşit. După trei etape, în care n-a obţinut nici un punct, şi cu o săptămână înainte de runda a patra, Muşi a decis că e momentul să plece. Fostul secund al naţionalei a păţit la fel ca mulţii săi predecesori, întrucât n-a reuşit să cunoască şi să stăpânească cu adevărat lotul de handbaliste şi să le afle secretele, pentru a le determina să joace la nivelul la care sunt…plătite. „A invocat probleme personale, de sănătate şi de familie şi a plecat. Eu i-am plătit salariul în avans pe trei luni şi el a lucrat doar două luni, iar pentru asta, o să-l dau în judecată, întrucât  în contract există clauze care prevăd că trebuie să restituie banii dacă demisionează. Oricum, dacă nu pleca singur, îl determinam eu să plece, întrucât era arogant, lipsit de respect faţă de mine şi faţă de jucătoare. Pentru că a părăsit clubul fără acordul meu, nu va mai putea antrena, până nu-şi rezolvă conflictul cu Cetate”, a spus Muntean.
 
Ameninţă cu dezvăluiri incendiare
Dumitru Muşi a pus despărţirea de Cetate pe seama incompatibilităţii cu ideile finanţatorului Marian Muntean. „Am convenit să-mi dau demisia, întrucât ideile mele şi ale domnului Muntean despre obţinerea performanţei sunt radical opuse. Regret că am plecat, întrucât venisem la Deva cu gânduri serioase şi aveam la dispoziţie un lot competitiv. Cât despre bani….m-a plătit doar pe două luni, atât cât am lucrat. Dacă acest domn, Muntean, va continua cu minciunile, sunt pregătit să fac unele dezvăluiri despre situaţia reală de la Cetate Deva”, a spus Dumitru Muşi.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Preţul, marea problemă

Jiul s-a înţeles cu jucătorul Liviu Rusu (în foto, cu tricou alb) de la Sportul Studenţesc în privinţa pretenţiilor financiare,...

Primãria Deva, producãtor şi furnizor de energie

În scurt timp, Primăria Deva va asigura iluminatul public pe timp de noapte, din „producţia” proprie de energie.

Hunedoreancă, înşelată de falşi medici

Un cuplu de falşi medici călătorea cu trenul prin ţară, convingând diverse persoane să cumpere loţiuni şi unguente „extrem de...

Închide