Sport

Şi-au menajat vedetele şi au fost eliminaţi

11 x 2 autobergamo adrian mot la mingeCiprian Marinuţ

Fără internaţionalii-jucători-antrenori Robert Lupu şi Robert Matei, lidera Ligii I la futsal, Autobergamo Deva, a fost eliminată din sferturile de finală ale Cupei României. Gruparea „vişinie” a fost învinsă, acasă, cu scorul de 2-7 (1-1), de „comando-ul” de spanioli de la Spicom Sfântu Gheorghe.

Au rezistat doar o repriză
Cu doar doi dintre cei patru „grei” ai echipei pe parchet, Autobergamo s-a dovedit o copie ştearsă a echipei care a terminat pe primul loc sezonul regulat în Liga I. Internaţionalii Cristi Matei şi Vlad Iancu (portar) s-au străduit să-şi asume rolul de lideri şi să coordoneze echipa, dar eforturile lor au dat roade doar  până în minutul 24. Linia a doua a echipei devene a ţinut steagul sus în prima repriză, care s-a încheiat la egalitate, 1-1, după golurile semnate de Sanchez în minutul 19 şi Moţ (foto) în minutul 20. Cei 300 de spectatori prezenţi în tribune au crezut că vor asista chiar la o minune, după ce Ţiglar (24) a marcat golul de 2-1, finalizând o combinaţie cu Macingo şi Cristi Matei (24). Realitatea i-a trezit însă din visare pe suporterii deveni după doar cinci minute, întrucât „comando-ul” de spanioli al celor de la Sfântu Gheorghe a reuşit o serie de şase goluri consecutive. Duque (29) a egalat după o fază la care devenii au avut ghinion, iar apoi Autobergamo a picat complet. Morales a înscris pentru 2-3 din lovitură liberă (31), iar apoi Redondo (32) a majorat diferenţa la 2-4. Pe final, Autobergamo a jucat în sistem 5-0 şi a plătit acest risc prin încasarea a încă trei goluri semnate de Sanchez (35 şi 38) şi Kanyo (39). Rămâne ca gruparea deveană să-şi îmbunătăţească imaginea în play-off, unde obiectivul este calificarea în finală şi eventual, câştigarea titlului de campioană.

Autobergamo Deva – Spicom Sfântu Gheorghe 2-7 (1-1)

Au marcat: Moţ (19), Ţiglar (24) / Sanchez (19, 35, 38), Duque (29), Morales (31), Redondo (32), Kanyo (39).

Autobergamo: Iancu (cpt.), Cărămălău – Cr. Matei, A. Moţ, Macingo, Popescu, A. Paul, Ţiglar, Macingo, Drăgoiu. Antrenor: Robert Lupu

Spicom:    Grigoraş (cpt), Kisyorgy – Sanchez, Redondo, Morales, Duque, Janko, Kanyo, Mate, Ticalo, Bujdozo, Bende. Antrenor: Attila Farkaş.

Arbitri: Gabriel Gherman (Bucureşti), Septimiu Burtescu (Târgovişte).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura