Eveniment

Şi-a pus ştreangul la gât

Livia Botici

Un bărbat de 55 de ani, din Deva, a fost găsit ieri dimineaţă spânzurat, în spatele blocului în care locuia. Potrivit celor declarate poliţiştilor, de rudele sale, bărbatul dispăruse de acasă cu o seară înainte de a hotărî să-şi ia viaţa.

Văzut de un şofer

Imediat ce s-a crăpat de ziuă, ieri dimineaţă, în jurul orei 6, trupul fără viaţă a bărbatului a fost văzut de un şofer care, întâmplător trecea prin zona gării din Deva. „Bărbatul care a atenţionat poliţia nu s-a oprit din drumul său, pur şi simplu a trecut mai departe, dar a sunat la Serviciul de Urgenţă 112 şi ne-a povestit cele văzute”, declară agentul principal Adriana Voina, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Hunedoara. Ajunşi la faţa locului, în spatele unui bloc de pe strada George Enescu din Deva, poliţiştii şi medicii legişti l-au descoperit pe Vasile S., spânzurat de un copac. După ce i-au găsit actele în buzunar, poliţiştii au anunţat familia bărbatului, soţul fiicei sale fiind cel care a venit la locul incidentului, pentru a-l recunoaşte. Se pare că, singurul motiv care ar fi putut să-l facă pe bărbat să-şi încheie socotelile cu viaţa, ar fi fost starea sa precară de sănătate. Potrivit anchetatorilor, nu există suspiciuni ale comiterii vreunei infracţiuni, bărbatul neavând urme de violenţă pe corp.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura