Actualitate

Semnal de alarmă pentru proprietarii de bovine

Livia Botici

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Hunedoara îi avertizează pe toţi proprietarii de bovine, care au făcut cereri pentru acordarea subvenţiilor pe cap de bovină, să se constituie persoană fizică autorizată (PFA), altfel, nu îşi vor putea primi banii.

2.800 de cereri pentru subvenţii

Veronica Borungel, directorul APIA Hunedoara, susţine că până acum, doar 400 de persoane s-au înregistrat ca PFA. „Deja am primit 2.800 de cereri de la fermierii care doresc să primească subvenţii pentru bovine. Suma care se acordă pe cap de animal este de 100 de euro. Singura condiţie este ca beneficiarii să fie înregistraţi ca persoană fizică autorizată. Până în acest moment, numai 400 dintre cererile depuse întrunesc această condiţie. Tocmai de aceea, tragem un semnal de alarmă şi vrem să-i anunţăm pe oameni să meargă să îşi rezolve problema. Tot ce trebuie să facă este să se prezinte la primărie, să ceară de la Registrul Agricol o adeverinţă, din care să reiasă că deţin bovine. Apoi, cu o copie după actul de identitate şi cu suma de 300 de lei, vor solicita Registrului Comerţului înregistrarea funcţionării ca persoană fizică autorizată”, a declarat Veronica Borungel, directorul APIA Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura