Actualitate

Şeful poliţiştilor hunedoreni şi-a făcut blog

Natalia Bumbac

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, comisarul şef Liviu Gabriel Dumitru (foto), şi-a făcut o „tribună” virtuală, de la care vrea să-şi facă auzită vocea. Acesta şi-a lansat ieri un blog personal, cu adresa www.liviugabrieldumitru.ro, care conţine mai multe rubrici, inclusiv date despre activitatea sa profesională.
Textul de debut l-a intitulat „A XI-a poruncă: «Să-ţi faci blog!», o expunere presărată cu ironii în care Dumitru explică motivul pentru care s-a decis să devină activ în mediul comunicării virtuale, dând de înţeles că nu a fost o dorinţă a sa expresă, ci a fost determinat de factori externi să fie „în rând cu lumea”.
A ales „Dumitru-cel-cu-blog”
Aşadar, principalul motiv, desprins din expunerea lui Dumitru, care l-a determinat să-şi facă blog a fost să dea un răspuns criticilor şi acuzaţiilor venite din zona anumitor comunicatori din presa electronică. „«De ce să îmi fac blog? Cine vrea să mă găsească ştie unde să mă găsească, iar cine vrea să mă cunoască nu are decât să vorbească cu mine!» Aşa răspundeam, invariabil, până acum câteva luni în urmă, tuturor celor care, cunoscându-mă, mă sfătuiau să particip activ la dezbateri on-line, fie pentru a-mi exprima o părere despre aspectele de interes de care Internetul nu duce lipsă, fie (şi aici au existat mult mai mulţi «solicitanţi») pentru a încerca să contracarez iniţiativa deloc lăudabilă a celor care, cu o îndârjire demnă de fapte mai bune (cum ar fi propria lor şlefuire), de la o vreme înveninau unilateral Internetul cu acuzaţii repetate, trunchiate şi nedrepte la adresa mea. Ambele ipoteze au constituit, pe rând, argumente pro şi contra pentru a depăşi bariera mentală care făcea diferenţa între Dumitru-cel-fără-de-blog şi Dumitru-cel-cu-blog.
Cel mai mult m-am temut că discuţiile virtuale la care voi participa vor fi lipsite de valoare prin însuşi faptul că eu, nefiind un veritabil «om de cultură», nu voi putea să aduc prin participarea mea acel plus de valoare pe care cititorii îl aşteaptă de la «comentatorii» avizaţi, ceea ce m-ar situa, încă din start, în zona ridicolului sau – la fel de grav – al banalităţii deşarte. În mod asemănător, în volumul «Parabolele lui Iisus: Adevărul ca poveste», Andrei Pleşu (desigur, la nivelul cultural pe care domnia-sa se situează) îşi prezintă temerile legate de posibilitatea ca această superbă lucrare să nu satisfacă pretenţiile unui public mult mai avizat, sau să nu atingă în totalitate elementele de amănunt care ar fi trebuit analizate, concluzionând că este mult mai important ca lucrarea să apară în cea mai bună formă în care ea poate să existe la un moment dat, decât să stea un timp nedeterminat într-o formă de lucru, aşteptând la infinit să descopere şi să analizeze dedesubturi greu de pătruns. M-am temut apoi că, neavând pregătire de jurnalist, fie nu voi putea să pătrund în lumea elitistă a creatorilor de cultură din cauza calităţii reduse a conţinutului materialelor publicate, fie voi fi angrenat în polemici cronofage legate de aspecte care, vrând-nevrând, vor naşte discuţii în mediul virtual pe care încerc să-l «păstoresc»”, scrie şeful poliţiştilor hunedoreni.
Tăcerea poate duce la „prăbuşire”
În continuare, Dumitru arată că a depăşit aceste frământări, înţelegând mecanismele de funcţionare ale spaţiului virtual infinit în care oricine se poate exprima, dar şi importanţa prezenţei în acest spaţiu.
„Acum lucrurile s-au schimbat! Am blog! Am intrat în «rândul lumii» (..)! O lume care, înainte cu o generaţie, se schimba încet-încet, pe nesimţite. Dura un timp până o înţelegeai, un timp până o acceptai şi, mai apoi, alt timp până constatai că ai rămas în urmă, ai fost depăşit şi nu-i mai aparţii. În acest moment trebuia să te resemnezi şi să accepţi cu blazare (şi cu frustrare uneori) că «generaţiile s-au schimbat». (…) Cel mai mult omul se teme de ridicol. Sau de a fi judecat. Ceea ce nu realizăm este că şi non-combatul te poate face ridicol şi, mai grav, te face să fii judecat. Tăcerea în faţa unor acuzaţii nefondate face ca orice sfârşit să devină previzibil: prăbuşirea. În naivitatea-mi (impardonabilă) am crezut că dreptatea nu are nevoie de sprijin (şi Nietzsche spunea la fel), pentru că are forţa de a ieşi singură la iveală. O fi adevărat. Dar asta poate fi valabil doar când lucrurile sunt lăsate să evolueze la voia întâmplării. Altfel, nu! (…) În (aproape) o jumătate de secol de viaţă am căutat să nu judec, sperând (fără succes uneori – se pare) să nu fiu judecat. Asta nu neapărat din dorinţa de a respecta îndemnul biblic, cât mai ales din teama de a nu fi nevoit să mă comport cu cel «judecat» pe măsura etichetei superficiale pe care exista riscul să i-o fi atribuit, descalificându-mă astfel şi îndepărtându-mă de la obiectivul creştinesc pe care mi l-am propus: să îmi iubesc aproapele! Un lucru este sigur: nu mai sunt dispus să fiu cunoscut după ce scriu despre mine cei care nu mă cunosc! Şi nimeni să nu dezmintă instituţional, la finalizarea verificărilor, lipsa de temeinicie a acuzaţiilor formulate la adresa mea. De azi am blog! Merit asta. De azi se va auzi şi vocea mea. Cât de tare? Asta nu mai depinde (doar) de mine!”, concluzionează poliţistul.

3 comentarii la „Şeful poliţiştilor hunedoreni şi-a făcut blog

  • Acest oltean e un parsiv, mincinos, spagar si mincinos. Are un caracter mizerabil. E un fel de Ceausescu. Nu are ce cauta in Politie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura