ActualitateFlash

Se strânge laţul?

Primaria Soimus (2)Natalia Bumbac

Dosarul în care oamenii legii anchetează modul în care au fost făcute plăţile pentru lucrările la reţeaua de apă şi canalizare din comuna Şoimuş, finanţate din fonduri europene, a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, de către Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia.
Potrivit reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, astfel de situaţii au loc în funcţie de complexitatea cazului şi a tipului de infracţiuni. Reamintim cititorilor că ancheta în acest caz a plecat de la plângerea penală depusă de administratorul firmei care a contractat lucrările la reţeaua de apă şi canalizare din comuna Şoimuş. Acesta a reclamat faptul că anumite facturi depuse la autoritatea competentă pentru decontarea banilor europeni, AM POS Mediu Timişoara, nu îi aparţin. Neregulile semnalate de SC Construcţii 5 Vest SRL au ajuns până la Ministerul Fondurilor Europene, care ne-a comunicat că este vorba de şase facturi, emise în anul 2015, către Primăria Şoimuş, care ridică suspiciuni de fraudă. Reprezentanţii ministerului au mai arătat că în urma verificării facturilor, administratorul SC Construcţii 5 Vest SRL a constatat că în documentele fiscale respective existau erori la calcularea TVA, sau erau semnate de către un angajat al firmei sale, care a negat că le-ar fi semnat. Mai mult de atât, una dintre facturi nu era aceeaşi cu factura emisă de societatea sa şi nu era semnată de administrator, având o copie a ştampilei şi a semnăturii pe aceasta. Pe aceeaşi problemă, semnalată de administratorul SC Construcţii 5 Vest SRL, AM POS Mediu Timişoara a înaintat Direcţiei de Luptă Antifraudă o notă de constatare a indiciilor de fraudă, în urma verificării facturilor.

3 comentarii la „Se strânge laţul?

  • De ce nu il verificati si pe administratorul firmei respective….inseluitorul Draia…copilul militianului Draia fost la circulatie..Niste jeguri!

  • A-i mare dreptate gelu. Copilul lui Draia impreuna cu Irimie au furat f mult din contractele cu statul. Sunt doi excroci. Ii va ,,ajunge cit de curind mina Dna-ului,,.

  • Un soimusean. De primar nu ma pot pronunta pt ca nu il cunosc…dar militianul si copilul…repet ,suntem prea blanzi ca ii lasam sa traiasca printre noi::))

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura