Actualitate

Se prăbuşeşte Defileul Jiului

Carmen Cosman

Traficul auto pe DN 66, pe Defileul Jiului, este strangulat pe mai multe porţiuni, iar circulaţia se desfăşoară în acele zone cu dificultate. Ploile au spălat terasamentul, care s-a prăbuşit odată cu şoseaua în Râul Jiu.

Două zone periculoase

Nici nu au apucat bine drumarii să rezolve surparea de la Polatişte, că pe Defileu, au apărut încă două zone cu probleme. Apele au erodat arocamentul, iar şoseaua s-a prăbuşit în Jiu. Traficul auto este gâtuit şi, pe porţiunile respective, se circulă practic pe o singură bandă de mers. Surpările sunt semnalate corespunzător, însă nu se ştie când se vor remedia problemele, pentru că, deocamdată, nu sunt fonduri.

În luna august a anului trecut, Executivul a alocat 1,5 milioane de lei pentru consolidarea drumului naţional în zona Polatişte, dar banii au venit cu mare greutate. În cele din urmă, deficienţele de aici s-au remediat, dar alte două porţiuni aşteaptă fonduri pentru a fi consolidate. ”Comuniştii au construit această şosea, aşa cum au putut, cu tehnologia de atunci, iar noi nu suntem în stare s-o reparăm. O să ajungă să se prăbuşească tot”, a declarat unul dintre şoferii aflaţi în tranzit pe Defileu.

O altă şosea, doar în proiecte

DN 66 reprezintă singura cale de acces care leagă Transilvania de judeţul Gorj. Zilnic, pe Defileul Jiului, trec zeci de maşini de mare tonaj, care nu fac altceva, decât să amplifice problemele, iar o tragedie s-ar putea produce oricând. Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, anunţa că este posibilă crearea unui nou traseu prin Defileul Jiului şi că va fi efectuat un studiu de fezabilitate în acest sens, în timp ce actualul drum ar urma să intre în reparaţii. Noul traseu ar fi unul cu viaducte şi tuneluri, iar ministerul îşi propunea ca viitoarea rută să nu mai fie una ocolitoare, care să urmărească firul apei, ci cât mai dreaptă. Dar până la amenajarea noii rute de acces, şoferii trebuie să înfrunte pericolul şi să facă slalom printre indicatoarele care avertizează asupra problemelor de circulaţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura