Politica si administratie

Se naşte un nou partid de stânga

05 popescupsd01

Nicolle Ebner

Pe lângă scumpiri, concedieri masive, frământări şi convulsii sociale anunţate, prima lună a anului 2010 aduce noutăţi şi în plan politic. Potrivit unor surse oficiale, peste câteva zile, la Tribunalul municipiului Bucureşti, urmează să se depună toate documentele necesare înfiinţării unui nou partid de stânga. Intitulată Alianţa Naţională a Stângii Democrate (ANSD), noua formaţiune politică va fi condusă, cel mai probabil, de doctorul Sorin Oprescu, actualul primar general al Capitalei. Însă, bătălia pentru funcţia de lider se anunţă de pe acum una acerbă.

Peste 1.000 de susţinători în judeţul Hunedoara
Potrivit lui Gheorghe Popescu (foto) (fost lider al filialei judeţene PSM Hunedoara, fost preşedinte al organizaţiei locale PSD Haţeg) actualmente lider judeţean al grupului de iniţiativă al viitoarei structuri politice, noul partid este deja structurat şi urmează să fie înscris la Tribunalul Municipal Bucureşti, în cursul acestei luni. Pentru înfiinţarea ANSD sunt necesare 25.000 de semnături de susţinere din minimum 17 judeţe, iar judeţul Hunedoara are deja adunate peste 1.000 de semnături. Prin înfiinţarea noului partid, se doreşte echilibrarea eşichierului politic, membrii fondatori ai ANSD considerând că toate partidele parlamentare existente la această oră, în România, sunt de dreapta, inclusiv PSD. „Noul partid de stânga va fi unul adevărat, fără baroni şi privilegiaţi, care să reprezinte interesele celor mulţi şi uitaţi de toată clasa politică instaurată la putere după decembrie 1989. Tot ce este în România este de dreapta şi atunci, unde ajungem? ANSD va fi un partid de stânga modern, fără nici o legătură cu fostele structuri comuniste”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, liderul grupului judeţean, Gheorghe Popescu.

Primul partid structurat pe euroregiuni
Drept dovadă, noua formaţiune politică, ce se va naşte în viitorul apropiat, va fi structurată inclusiv pe cele opt euroregiuni, pe lângă organizaţiile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale. La înfiinţarea partidului a început să se lucreze cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale, şi conform declaraţiilor lui Gheorghe Popescu, programul şi statutul sunt elaborate în baza unor studii aprofundate a evoluţiei societăţii româneşti în ultimii 20 de ani, atât în plan politic, cât şi în cel economico-social. ANSD va avea ca simbol stejarul, „semnificaţie profund legată de istoria poporului român – gorunul lui Iancu, al lui Horea, al lui Ştefan cel Mare”, mai spune Gheorghe Popescu.

Alternativă pentru membrii PSD
La nivel judeţean, viitorul ANSD este structurat pe scheletul fostului grup al independenţilor care au susţinut candidatura lui Sorin Oprescu la preşedinţia României. Deocamdată, lider de grup este Gheorghe Popescu, care neagă vehement speculaţiile potrivit cărora, ANSD va fi condus de Traian Băsescu. „Este posibil ca preşedintele partidului să fie Oprescu, însă pentru funcţii, la vârf, sunt şi alţi candidaţi de notorietate”, afirmă Popescu, refuzând însă să divulge numele acestora, pe motiv că partidul încă nu s-a înfiinţat. În schimb, liderul grupului judeţean nu face nici un secret din faptul că, în ANSD, se vor regăsi foarte mulţi membri PSD, care au corespuns criteriilor de selectare impuse prin statut, dar nici unul din judeţul Hunedoara.
Tot o certitudine este şi faptul că, după 15 ianuarie, va avea loc, la Bucureşti, prima întâlnire a tuturor liderilor judeţeni.

4 comentarii la „Se naşte un nou partid de stânga

  • Tanti Nicolle, daca ala din poza este Oprescu tu meriti premiul Emmi pt. plastografie

  • cred ca nu au avut bani pt o poza cu oprescu,se pare ca primaria deva si cjh nu mai dau bani foi liberale

  • bai voi, ion si flroin, nu mai stit sa citit or what? legile ducatiei promovate de boc v-au facut deja analfabeti? scrie in text ca in foto este ghe. popescu. va scuz…baseiii sunt toti tampiti, asa a zis seful vostru de absolventii scolii romanesti

  • UITE CA MA PROSTESC SI EU, GRESESC, MA IAU DUPA VOI…ASA IMI TREBUIE, DACA AM VOTAT UN …PRESEDINTE-JUCATOR. ERATA – FLORIN, STITI, CITITI, HA-HA-HA

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura