Sport

Se grăbesc spre performanţă

04 x 1  cns cetate devaCiprian Marinuţ

Nou-promovată în Liga a III-a, CNS „Cetate” Deva a dat startul pregătirilor pentru noul sezon cu trei zile mai repede decât anunţase iniţial. Reunirea lotului şi primul antrenament al verii au avut loc ieri, după-masă, la Stadionul „Cetate”, deşi după câştigarea barajului se fixase ca dată de încheiere a vacanţei ziua de 20 iulie. Decizia unui start devansat a fost luată de comun acord de oficiali, antrenori şi jucători, pentru reorganizarea echipei în formula obligatorie cu trei juniori U19 între titulari, dar şi datorită entuziasmului că gruparea va evolua într-un eşalon superior.

Acelaşi lot, câteva posibile achiziţii
La apelul antrenorului Marius Sîrbu au răspuns prezent, ieri, la Stadionul „Cetate”, aproape toţi componenţii lotului cu care s-a reuşit promovarea în urma barajului cu Gilortul Tg. Cărbuneşti. În plus, la echipă vor veni mai mulţi juniori, pentru că în Liga a III-a este obligatorie folosirea a trei jucători sub 19 ani între titulari, şi alţi doi-trei jucători seniori. „Păstrăm în lot 99 la sută dintre jucătorii care au pus umărul la câştigarea campionatului în Liga a IV-a şi a barajului de promovare. În plus, suntem obligaţi să aducem mai mulţi juniori sub 19 ani, pentru că trei astfel de jucători trebuie să fie obligatoriu în echipa de start. Am discutat deja cu astfel de jucători şi sperăm să reuşim să-i legitimăm pe Erwin Budriş (LPS Banatul Timişoara), Ionuţ Filipaş (Aurul Brad) şi Mădălin Grunţă (LPS Banatul Timişoara). Cei trei sunt jucători talentaţi, din judeţul nostru, pe care dorim să-i integrăm în echipă. În plus, vor veni în probe încă doi-trei jucători seniori, din judeţul Hunedoara, de la care aşteptăm să aducă un plus de valoare şi concurenţă în lot”, a afirmat Marius Sîrbu.

Pun accent pe amicale
Obligaţi de regulamentul competiţiei să schimbe substanţial structura echipei prin introducerea a trei juniori între titulari, cei de la CNS „Cetate” încearcă să dispute cât mai multe meciuri test. Astfel, gruparea din municipiul reşedinţă de judeţ şi-a fixat deja nouă meciuri de verificare şi speră să dispute minimum 12 astfel de partide. „Pe parcursul perioadei de pregătire, vom pune accent pe meciurile amicale, pentru a reuşi integrarea juniorilor în echipă. Trebuie să-i obişnuim cu sistemul nostru de joc, cu principiile echipei şi să încercăm să realizăm omogenizarea relaţiilor de joc. Nu neglijăm pregătirea fizică, însă nu vom efectua un cantonament special pentru a încărca bateriile. Avem deja stabilite nouă meciuri amicale şi îmi doresc să mai disputăm încă trei-patru în plus, pentru că aceste jocuri pot închega o nouă echipă”, a spus antrenorul Marius Sîrbu.
CNS „Cetate” a perfectat deja duble amicale cu FC Hunedoara (22 şi 25 iulie) şi Performanţa Ighiu (8 şi 15 august) şi cel puţin câte un meci cu Textila Cisnădie, Vulturii Lugoj (21 august), Nova Becicherecu Mic (1 august), Metalurgistul Cugir, Aurul Certej, Aurul Brad şi Retezatul Haţeg. Primul amical al verii va avea loc miercuri, 22 iulie, la Hunedoara, de la ora 11.00, cu conjudeţeana FC Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura