Se alege primarul la Baru

14 decembrie 2010 | Adauga un comentariu

Sorina Popa

Prefectura Hunedoara a anunţat că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1240/8.12.2010, alegerile pentru funcţia de primar al comunei Baru vor fi organizate pe data de 16 ianuarie 2011.

Fostul primar al comunei, Daniel Răducanu, a demisionat din funcţie, înscriindu-se în PDL, candidând pentru un post de deputat în Colegiul nr. 3 Haţeg. În aceste condiţii, este nevoie de organizarea de noi alegeri pentru ocuparea fotoliului lăsat liber de Răducanu. După vacantarea mandatului de edil şef, era obligatoriu ca în termen de 90 de zile să se organizeze alegeri parţiale la Baru Mare. Şi în acest caz, campania electorală va fi de două săptămâni.

Birou electoral local
De subliniat că juriştii, care nu fac parte din nici un partid politic şi care doresc să îndeplinească funcţia de preşedinte sau locţiitor al biroului electoral de circumscripţie de la Baru Mare, pot să se adreseze Instituţiei Prefectului, în vederea înscrierii pe lista cu persoanele propuse pentru a fi preşedinte sau locţiitor al biroului electoral de circumscripţie, până în data de 16 decembrie 2010. Totodată, juriştii, care nu fac parte din nici un partid politic şi care doresc să îndeplinească funcţia de preşedinte sau locţiitor al birourilor electorale ale secţiilor de votare pentru aceste alegeri, se pot adresa Prefecturii, până în data de 29 decembrie 2010.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Pretul Gigacaloriei nu va creste în Deva

Ieri, aleşii locali au aprobat preţul energiei termice facturate populaţiei şi a subvenţiilor acordate de la bugetul general al municipiului...

Noutăţi de la Zam

„Fu greu“, vorba lui Amza Pelea, însă nici uşor nu va fi. Aşa ar putea descrie primarul comunei Zam, Gheorghe...

De două ori aur la Naţionalele de Cadeţi

Popicarii de la Inter Petrila au cucerit două medalii de aur şi o medalie de bronz la Campionatul Naţional rezervat...

Închide