Politica si administratie

Scrisoare deschisă: Către toţi membrii structurilor politice teritoriale şi centrale ALDE

05-vasile-nistor-si-calin-popescu-tariceanuMă adresez dumneavoastră, făcând apel la principiile privind corectitudinea, integritatea şi onoarea pe care mi le-am dorit să existe în ALDE, ca linii de ghidaj al construcţiei şi consolidării partidului la toate nivelurile piramidei funcţiilor politice.
După cum bine cunoaşteţi, relaţia mea cu domnul Tăriceanu nu a fost niciodată una dintre cele mai strânse, din cauza faptului că, ştiind trecutul politic al preşedintelui Senatului, m-am împotrivit încă de la început alianţei dintre PC şi PLR. În plus, la fiecare şedinţă a forurilor decizionale ale partidului, am luat apărarea oamenilor de valoare care erau îndepărtaţi pe rând din funcţii, spre a face loc politicienilor de conjunctură susţinuţi de Călin Popescu Tăriceanu. În urmă cu o lună, am intrat în conflict cu preşedintele Tăriceanu, pentru că am avut curajul să susţin că în ALDE trebuie aplicate măsuri interne de renunţare la balastul reprezentat de politicienii penali, astfel încât partidul să aducă în politică propriul exemplu de urmat spre a oferi României un parlament curat, format din oameni care nu urmăresc accederea într-o funcţie de senator sau deputat pentru a beneficia de imunitatea parlamentară atât de necesară punerii la adăpost de justiţie.
Fiindcă vorbim de listele pentru Parlament, vreau să atrag încă o dată atenţia asupra mistificării adevărului în declaraţiile senatorului Vosganian, cel care a afirmat că nominalizările ALDE pentru Legislativul naţional sunt finalizate încă de la sfârşitul lunii septembrie. Listele ALDE pentru Parlament nu sunt oficializate nici în acest moment, pentru că încă se lucrează la stabilirea candidaţilor în teritoriu conform anumitor criterii care contravin unei condiţii stipulate în protocolul de fuziune PC-PLR conform căreia parlamentarii aflaţi în exerciţiu la data semnării documentului au drept de preemţiune asupra funcţiilor de senator sau deputat. O astfel de clauză din protocol ar fi fost respectată de orice lider de partid cu onoare şi calitate politică. Nu este cazul în ceea ce îl priveşte pe Călin Popescu Tăriceanu, cel care şi-a demonstrat lipsa vocaţiei de om politic în vizitele electorale din teritoriu, acolo unde toţi candidaţii lansaţi de domnia sa pentru alegerile locale au obţinut un scor de maxim 3% în opţiunile de vot (Timiş, Cluj, Iaşi şi câteva oraşe mari din ţară).
În cea mai recentă perioadă a carierei mele politice, am asistat la compromiterea misiunii proaspătului partid ALDE de către facţiunea PLR, concomitent cu distrugerea Partidului Conservator, căruia „noii liberali” i-au confiscat funcţiile, organizaţiile teritoriale, sediile şi banii – elemente de funcţionalitate politică formate în 25 de ani, încă de la înfiinţarea PUR. Prin campania sa anti-justiţie, în care a folosit în mod fals ca pretext drepturile fundamentale ale cetăţenilor, domnul Tăriceanu nu va putea aduce ALDE decât exclusiv voturile celor certaţi cu legea. În fapt, imaginea de azi a ALDE reprezintă desăvârşirea operei preşedintelui Tăriceanu – un partid al penalilor, grupare privită cu reticenţă de opinia publică, aflată la periferia scenei politice şi care are ca unică platformă – program pentru România lupta împotriva justiţiei şi statului de drept.
Nu vreau să îmi închei activitatea din plan politic într-un astfel de partid. De asemenea, am luat hotărârea de a nu participa la şedinţa Delegaţiei Permanente Naţionale, acolo unde se decide excluderea mea din rândul membrilor ALDE. Sunt bucuros că, astfel, nu voi mai fi nevoit să-i privesc în ochi pe colegii mei care au fost iniţial alături de mine, dar care nu au avut, până în final, curajul unei bătălii făţişe cu conducerea partidului. Le mulţumesc tuturor acelora care au fost partizani ai demersului meu măcar şi pentru o perioadă scurtă. Îi asigur că le voi rămâne partener, chiar dacă prin temerea lor, au contribuit la distrugerea viitorului politic al ALDE, un partid care, fără Călin Popescu Tăriceanu şi protejaţii săi, ar fi avut şansa să devină o alternativă credibilă în politica românească.
Mă simt onorat că, după o carieră politică în care am fost membru fondator şi vicepreşedinte timp de 5 ani al celei mai importante formaţiuni din România la acea vreme, 4 ani vicepreşedinte al Senatului şi copreşedinte executiv naţional, cu siguranţă voi fi exclus din rândurile ALDE pentru delict de opinie, o acţiune coordonată de unii colegi cu dosare penale, asemeni următorilor:
– Călin Popescu Tăriceanu (copreşedinte ALDE, preşedinte al Senatului României) – trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, audiat de DNA ca martor într-un dosar de corupţie.
– Cătălin Harnagea (copreşedinte ALDE Sector 3, copreşedinte ALDE Vâlcea) – cercetat pentru fapte de corupţie în dosarul Microsoft.
– Varujan Vosganian (senator ALDE) – scăpat de colegii din Senat de urmărirea penală pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi delapidare.
– Daniel Chiţoiu (deputat, fost Secretar General ALDE) – scutit prin votul parlamentarilor de urmărirea penală în dosarul „ASF.
– Ovidiu Silaghi (deputat ALDE) – urmărit penal în 5 dosare.
– Eugen Durbacă (senator, vicepreşedinte ALDE, preşedinte ALDE Galaţi) – cercetat de procurori într-un dosar vizând săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.
– Dorinel Ursărescu (deputat ALDE) – condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii şi cercetat de DNA într-un nou dosar.
– Adrian Ştef (preşedinte CJ Satu Mare, preşedinte ALDE Satu Mare) – acuzat de ANI de conflict de interese penal.
– Steluţa Cătăniciu (deputat ALDE, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor) – acuzată de ANI de conflict de interese administrativ.
– Cristian David (fost ministru al Internelor, responsabil cu organizarea evenimentelor în cadrul ALDE) – trimis în judecată pentru că ar fi primit mită 500.000 de euro.
– Dian Popescu (senator ALDE) – condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.
– Christian Gigi Chiru (senator ALDE) – condamnat în primă instanţă la şase luni închisoare cu suspendare pentru mită electorală în alegerile locale din 2012 şi urmărit penal în alt dosar, pentru luare de mită (1,5 milioane de euro) şi spălare de bani.
– Mircea Moloţ (preşedintele ALDE Hunedoara, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara) – urmărit penal pentru trafic de influenţă, luare de mită, folosirea influenţei, instigare la spălare de bani, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.
– Ion Ariton (senator ALDE, preşedintele ALDE Sibiu, fost ministru al Economiei) – cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute”, cercetat în 2002 pentru neglijenţă în serviciu şi fals intelectual.
– Aristotel Căncescu (preşedinte ALDE Braşov, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov) – trimis în judecată pentru de abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani, trafic de influenţă şi instigare la tentativă de abuz în serviciu.
– Octavian Marius Popa (deputat ALDE, vicepreşedinte al Biroului Politic Central al ALDE) – „coleg de dosar” cu preşedintele Tăriceanu, audiat ca martor în dosarul de corupţie al fostului viceguvernator, Bogdan Olteanu.
– Scarlat Iriza (deputat ALDE) – personaj controversat, pe care presa îl descrie ca fiind plin de bani şi de dosare penale întocmite în urma implicării în mai multe privatizări frauduloase.
– Andrei Voloşevici (senator ALDE, fost primar al Ploieştiului) – trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi două fapte de trafic de influenţă.
– Tudor Pendiuc (fost primar al Piteştiului, anunţat ca şi candidat ALDE la Senat) – trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
– Mihăiţă Calimente (deputat ALDE, preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul SIE) – acuzat de ANI de conflict de interese.
– Ioan Lazăr (preşedinte ALDE Alba) – cercetat penal pentru implicare în activităţi de trafic de persoane în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”.
– Ionică Anuţoiu (lider ALDE Braşov, vicepreşedinte naţional ALDE) – condamnat în 2007 pentru lovituri cauzatoare de moarte, cercetat, în prezent, pentru fraude bancare.

Senator Vasile Nistor

4 comentarii la „Scrisoare deschisă: Către toţi membrii structurilor politice teritoriale şi centrale ALDE

  • Bre nenicule, inteleg ca ai fost indepartat de la candidatura dar trebuie sa-ti vezi de viata chiar si fara politica. Ai „muls” destul pina acum !
    Gestioneaza ce ai „strans” si nu-ti mai fa sange rau …mai ales ca nu retin sa fi facut ceva pentru noi, cei din jud. Hunedoara !
    Inteleg ca esti suparat dar mai lasa si pe altii, mai tineri !

  • Multumim pentru sfaturi dar ne descurcam si singuri.Nu prea sunteti neutru domnule Neutru.

  • Remus Borza – Vicepresedinte ALDE – Candidat nr. 1 la Brasov, condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru conflict de interese la Hidroelectrica.

    Uitat deliberat.

    Atrag atentia intregii media romanesti. Peste nici 2 ani Hidroelectrica va fi blocata complet din cauza deciziilor IDIOTULUI facut vedeta de media.
    Ca TOATE vedetele momentului.

  • Cum de uitasi Aripa PSD din ALDE mai bade ???
    Ne iei de fraieri or what ?!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura