Comunitate

Scriitorul Gligor Haşa, sărbătorit la împlinirea a 80 de ani

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează vineri, 12 ianuarie 2018, ora 17, în incinta Deva Mall, Salle d’Or, o emoţionantă manifestare culturală dedicată dascălului, scriitorului, publicistului şi omului de cultură Gligor Haşa (foto), la împlinirea a 80 de ani de viaţă şi peste cinci decenii de activitate literară şi pedagogică.
Gligor Haşa a intrat de ani buni în galeria oamenilor de cultură din judeţul Hunedoara şi s-a remarcat ca o personalitate de mare valoare, autor a peste 20 de volume de literatură şi istorie, creator de revistă şi publicist de marcă. De-a lungul întregii sale vieţi, închinate profesiunii de dascăl şi scrisului, s-a remarcat ca autentic şi pasionat om al cetăţii căruia nu i-au fost indiferente frământările epocii în care a trăit, în care am trăit noi toţi. Cu vorba lui care, de multe ori, i-a incomodat pe unii, Gligor Haşa nu a putut să nu-şi exprime trăirile şi să nu spună apăsat ceea ce are pe suflet. Este un mare şi adevărat patriot, cu adevărat „suflet în sufletul” neamului său şi nu a ezitat să afirme hotărât acest lucru, chiar dacă şi-a atras critici şi antipatii.
Cu volumele sale de proză, de versuri, eseuri, studii istorice, exegeze eminesciene, Gligor Haşa a devenit unul dintre cei mai importanţi scriitori din judeţul Hunedoara, o personalitate puternică a cărei opinie nu poate fi ignorată. După 1989, a devenit un implicat formator de opinie, creator de gazetă şi, mai ales, un competent şi generos îndrumător, mentor spiritual pentru numeroşii scriitori debutanţi faţă de care a dovedit exigenţă şi spirit selectiv.
Nu trebuie omisă pasiunea lui Gligor Haşa faţă de personalitatea şi creaţia lui Mihai Eminescu, creaţie pe care o cunoaştea în cele mai mici detalii şi nuanţe, dovadă în acest sens fiind numeroasele sale volume şi exegeze dedicate poetului naţional. De altfel, lui Gligor Haşa îi revine paternitatea originalei sintagme „muntele fără poteci” cu care l-a caracterizat pe Mihai Eminescu.
La fel de puternică este şi pasiunea lui Gligor Haşa pentru istoria noastră, scriitorul avansând teorii originale cu privire la istoria dacilor şi capitala acestora.
Generaţiile de elevi care i-au trecut prin mâini au fost crescute în spiritul dragostei pentru limba română, pentru istoria acestui popor, pentru tot ce este peren în această ţară.
La împlinirea venerabilei vârste de 80 de ani, prietenii care îi vor fi alături îşi vor manifesta respectul, preţuirea şi admiraţia faţă de tot ceea ce a făcut omul de cultură Gligor Haşa într-o viaţă de om, pentru bogata moştenire pe care ne-o lasă.
Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva

One thought on “Scriitorul Gligor Haşa, sărbătorit la împlinirea a 80 de ani

  • Am avut onoarea sa-l am dascal la Liceul de Constructii Deva. Un patriot adevarat, un dascal care a stiut sa semene in sufletele elevilor placerea de a invata, de a respecta si iubi istoria neamului nostru. Am facut cu Domnia sa montaje literar-muzicale cu care am obtinut mult succes. La multi ani DOMNULE PROFESOR!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura