Şcoală de vară de turism

01 scoala
Mihai Leonard
 
Consiliul regional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii Deva organizează Şcoala de Vară de Turism, la care sunt invitaţi să participe tineri între 18 şi 30 de ani, absolvenţi de liceu sau facultate, interesaţi să-şi deschidă o afacere în domeniul turismului.
Sub genericul „Turismul – o afacere profitabilă”, şcoala de vară include un program de instruire de şapte zile, în care vor fi organizate seminarii şi training-uri, având următoarele teme: plan de afaceri – necesitate – concepere – aplicare; marketingul serviciilor turistice; managementul afacerilor; tehnici de comunicare; gestionarea afacerii; turismul rural. De asemenea, în cadrul taberei vor avea loc şi alte activităţi interesante: night club; foc de tabără; drumeţii; întreceri sportive etc.
De subliniat, că la sfârşitul celor şapte zile de instruire, participanţilor li se vor acorda diplome certificate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Tinerii din judeţ interesaţi să participe la această tabără, unde vor beneficia de compania unor profesionişti în domeniul afacerilor şi turismului, pot să-i contacteze pe organizatori la numerele de telefon 0756/067062, 0749/056500, 0254/232135 sau pe adresa de e-mail: cripmm@gmail.com.


 


Un raspuns to “Şcoală de vară de turism”

  1. daniel spune:

    Ofer colaborare videochat pentru fete 18-50 ani , adult si non adult (cu sau fara conotatie sexuala) se lucreaza de acasa , siteurile NU sunt accesibile din Romania, castig minim garantat 1000$/luna , pentru detalii id mess CBRONSON38 tel 0730 478 818 .Garantam seriozitate si discretie.


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 14:58 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 14:58 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 14:58 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 14:58 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 14:58 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 14:58 ore.

    Starea vremii

    Ploaie -10°C Ploaie
    Lu Şanse de Zăpadă
    -2/-11
    Ma Şanse de Zăpadă
    -4/-13
    Mi Ceaţă
    -3/-5

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale