Actualitate

Sătenii din Ţinutul Pădurenilor, fără medici de ani buni

Sute de oameni care locuiesc în Ţinutul Pădurenilor se roagă să nu se îmbolnăvească, pentru că nu are cine să le acorde asistenţă medicală. Reţeaua de cabinete săteşti, care funcţiona în centrele de comună înainte de 1989, a fost distrusă, iar pădurenii spun că nu au mai văzut medici de ani de zile. Medicii de familie i-au înscris pe liste, dar nu le-au trecut niciodată pragul.

Ambulanţa ajunge greu

Oamenii stau în baza rudelor „de la oraş”, care le mai aduc medicamente şi, în special, calmante, sau sună după ambulanţă, în cazurile grave. Iarna, însă, funcţionează selecţia naturală, din cauză că, de multe ori, nici măcar salvarea nu poate ajunge la ei pe drumurile desfundate sau troienite de zăpezi. Cu casele ascunse pe culmile montane, oamenii din Lelese, Cerişor, Bătrâna, Bunila sau Lunca Cernii s-au obişnuit să se trateze cu leacuri băbeşti, dar de multe ori, nici acestea nu mai dau roade. Şi atunci, sună după salvare. Dacă timpul e frumos, aşteaptă şi o oră ca ambulanţa să ajungă la ei. Dacă e iarnă, scapă cine poate. „De vreo doi-trei ani, nu am mai văzut un medic în comună. Nu este nici asistentă şi nici măcar o moaşă. Dacă este nevoie, se sună la salvare, care face 45 de minute–o oră, că vine din Hunedoara. Iarna e pericol la noi aici. Nu a fost vreodată ca drumul să stea mai mult de 24 de ore fără să fie accesibil, dar dacă a prins în perioada aia, când e viscol sau zăpada, e pericol”, spune Claudiu Gheorghesc. E un caz fericit, pentru că stă mai aproape de centrul de comună. În schimb, Maria Rădoane (73 de ani), tot din comuna Bunila, nici măcar nu îşi mai aduce aminte când a văzut-o un medic. „N-avem medic. Dacă ne îmbolnăvim… murim. Nici nu ţin minte de când n-a mai fost un doctor pe aici”. Oamenii spun că a venit un medic de familie în urmă cu ceva timp, i-a înscris pe liste şi dus a fost. Nimeni nu l-a mai văzut în comună de atunci.

Paradoxal, în Bunila, la fel ca şi în celelalte comune din Ţinutul Pădurenilor, a funcţionat o reţea de cabinete medicale săteşti, dar acestea au fost închise după 1989 şi nici un medic nu a mai vrut să profeseze în acele condiţii. Cabinetul de la Bunila mai păstrează încă urmele activităţii medicale de odinioară. Un dulăpior, în care erau ţinute medicamentele, şi două paturi metalice, pe care erau consultaţi pacienţii, sunt şi acum în interior, dar peste ele s-a aşternut praful. La fel ca şi masa pe care cadrele medicale prescriau reţete şi la care nu s-a mai aşezat nimeni de multă vreme.

SMURD-ul, aşteptat în costume populare

Pe sătenii din Ţinutul Pădurenilor i-au mai vizitat doar reprezentanţii Asociaţiei Salvital, care coordonează activitatea SMURD în Hunedoara. Împreună cu pompierii au avut o acţiune în aceste zone aproape izolate. Oamenii i-au primit cu lacrimi în ochi şi, în unele locuri, îmbrăcaţi în costume populare. (C. Cosman)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura