Sport

Şansă pentru gloriile trecutului

04 x 1 romulus-gaborCiprian Marinuţ

Foştii fotbalişti internaţionali şi divizionari, antrenorii, conducătorii de cluburi, persoanele cu alte funcţii în cadrul AJF Hunedoara sau a cluburilor de fotbal din judeţ, pot deveni observatori de joc ai Federaţiei Române de fotbal. Pentru aceasta este nevoie de promovarea unui concurs organizat de forul federal condus de Răzvan Burleanu.

Nu (prea) avem fotbal, dar putem da observatori
Fotbalul hunedorean se află în mare suferinţă la ora actuală, întrucât exista o singură echipă la nivel divizionar (FC Hunedoara, în Liga a III-a). Jucătorii şi conducătorii de cluburi care au adus gloria fotbalului din judeţ în anii 80, când existau două echipe în Divizia A şi peste 20 în diviziile B şi C, au însă şansa de a redeveni activi în fotbalul naţional. Condiţia e ca ei să se înscrie, să participe şi să obţină punctaje bune la concursul organizat de FRF pentru ocuparea posturilor de observatori de joc la Liga a II-a, Liga a III-a şi la Campionatele Naţionale de Juniori A şi B. Înscrierile au început în data de 23 iulie şi se vor încheia pe 4 august 2014. Dintre foşti jucători de legendă ai judeţului, Romulus Gabor (foto) este deja observator de joc la nivelul Ligii I în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal. Şi alţi foşti jucători (Dorin Nicşa, Daniel Stroia) sau oficialii din cadrul AJF Hunedoara (Mircea Sîrbu, Adrian Radu, Sorin Ciotlăuş) au activat, în sezoanele trecute, ca observatori din partea FRF.

O sută de posturi disponibile
Federaţia Română de Fotbal scoate la concurs 100 de posturi de observatori de joc pentru sezonul competiţional 2014-2015, la nivel de Liga 2, Liga 3 şi Campionatele Naţionale de Juniori A şi B. Candidaţii eligibili potrivit art. 64, a2 din Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice sunt: foşti jucători internaţionali, divizionari, antrenori, conducători, persoane cu alte funcţii în cadrul FRF, LPF, AJF sau cluburilor de fotbal. Înscrierea la concurs se face printr-o cerere semnată, însoţită de cazierul judiciar şi adeverinţă medicală. Testarea candidaţilor va avea loc în data de 7 august, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, în Sala „Nicolae Dobrin”. Testul în sistem grilă va conţine 30 de întrebări, fiecare cu trei variante de răspuns. Cele 30 de întrebări sunt împărţite în trei secţiuni, după cum urmează: întrebările 1-10 din Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice, întrebările 11-20 din Regulamentul Disciplinar şi întrebările 21-30 din Legea 4/2008 completată cu Legea 10/2012. Posturile de observatori de joc vor fi ocupate de primii 100 de candidaţi ca număr de puncte obţinute la testul grilă, dar cu condiţia obţinerii a minimum 21 de puncte la testare. Rezultatele testării vor fi publicate pe site-ul www.frf.ro.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura