Sport

S-au trezit la spartul campionatului

Ciprian Marinuţ

Mureşul Deva a simţit din nou gustul dulce al victoriei, după o pauză de 12 etape, câştigând la limită, scor 2-1, şi cu şansă, ultimul meci oficial din acest an, în faţa incomodei CSM Rm. Vâlcea. Devenii au reuşit cel mai bun fotbal din turul campionatului, dar au trăit periculos, marcând golul victoriei pe final, când aveau un jucător în plus pe teren.
 

„Schimbarea la faţă“
Fără victorie după succesul 1-0 cu UTA din etapa a III-a, obţinut în 11 septembrie, Mureşul a dres busuiocul în ultimul meci oficial din acest an (etapa a XIV-a). Sub comanda trio-ului de tehnicieni Dan Ardelean, Ellek Szemelly, Cristian Zaiaţi şi cu „oficialul” Gică Barbu în tribune, devenii au arătat în partida cu Vâlcea mai mult fotbal decât în întreg turul campionatului. Echipa n-a fost sclipitoare, dar s-a văzut că are suflet, determinare, ambiţie şi dorinţă de a câştiga. Şi a existat un plus de viteză, fie din cauza frigului, fie din dorinţa de a demonstra că rezultatele negative de până acum n-au fost neapărat din cauza lipsei de valoare a fotbaliştilor.

 

Repriză de vis
Cu un joc bazat pe trasee simple, dar eficiente, Mureşul a fost vioara întâi a primei reprize. Devenii au început în forţă şi au deschis scorul în primul sfert de oră. Gîrlă a făcut slalom pe banda stângă şi a centrat la colţul careului mic, iar Melcea (min. 14) a apărut exact la întâlnire şi a înscris cu latul, 1-0. Avantajul echipei devene putea creşte, întrucât Mureşul a ajuns de mai multe ori cu uşurinţă în situaţii clare de a înscrie. Cele mai mari oportunităţi le-a avut Sătmar, care a ţintit de două ori bara, dar şi Gîrlă şi Ginghină au irosit ocazii importante.

Au avut noroc şi reacţie
Tot Mureşul a dat tonul ocaziilor şi după pauză, însă şutul lui Sătmar (49) a fost scos de la vinclu de portarul Tufişi. După această ratare, Mureşul a „secat”, iar oltenii au preluat controlul. CSM a avut trei uriaşe ocazii prin Fl. Pîrvu (61), Ad. Ganea (63) şi Balauru (64), însă fie a apărat excelent portarul D. Pîrvu, fie vâlcenii au ratat ţinta. Insistenţa ofensivă a CSM-ului a fost în cele din urmă răsplătită, întrucât Ad. Ganea (71) a egalat cu o torpilă de la 25 de metri, care a „muşcat” pământul şi se părea că Mureşul va ajunge la terapie intensivă. Prăbuşirea devenilor a fost salvată de… vâlceanul Balauru (82), care s-a accidentat şi şi-a lăsat echipa 10 oameni, pentru că antrenorul efectuase toate schimbările. Jucătorii Mureşului au reacţionat instantaneu şi după un minut de superioritate numerică, au marcat golul victoriei prin Gîrlă (83). „Jucătorii au fost dornici să demonstreze că valoarea lor e alta decât cea indicată de locul din clasament. E important că am învins, chiar dacă golul doi a venit într-o conjunctură norocoasă. De viitor nu ştiu nimic sigur, însă urmează să avem discuţii cu conducerea clubului”, a spus antrenorul secund Ellek Szemelly.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura