S-au prelungit termenele la eliberarea paşapoartelor

22 septembrie 2009 | Adauga un comentariu

02 PASSPORT

Nicolle Ebner

Guvernul Boc a mai luat o decizie care nu ţine cont de cerinţele şi nevoile cetăţenilor şi aruncă România, cu mai mulţi ani, înapoi, din punct de vedere al calităţii şi operativităţii unor servicii. Astfel, printr-o hotărâre de guvern, ce a intrat în vigoare la sfârşitul săptămânii trecute, cei care plătesc taxa de urgenţă pentru paşapoarte, nu le mai obţin în aceeaşi zi, ci după trei zile.

Guvernul Boc a dat liber „şpăgii” pentru urgenţe
Plecând de la principiul că funcţionarii trebuie să fie în slujba cetăţeanului, şi nu invers, în anul 2007, Guvernul Tăriceanu a luat o serie de măsuri împotriva birocraţiei şi corupţiei din administraţia publică. Una dintre direcţiile vizate era cea de eliberare a paşapoartelor, unde se cotiza din greu pentru eliberarea paşapoartelor în regim de urgenţă. Prin urmare, din primăvara anului 2007, paşapoartele în regim de urgenţă au fost eliberate în două ore, şi în şapte zile, cele în regim normal. Din 16 septembrie, timpul de emitere a paşapoartelor a crescut, din nou, la nivelul anului 2007. Conform Hotărârii 922/2009 a Guvernului Boc, cererile de eliberare a paşapoartelor se soluţionează astfel: trei zile lucrătoare, în cazul paşapoartelor simple, în regim de urgenţă, depuse în ţară, şi în cazul paşapoartelor simple temporare; 20 de zile lucrătoare, în cazul solicitărilor privind eliberarea paşapoartelor simple depuse în ţară; 30 de zile lucrătoare, în cazul paşapoartelor simple electronice depuse în ţară; 90 de zile lucrătoare, în cazul cererilor privind eliberarea paşapoartelor simple şi a paşapoartelor simple electronice depuse în străinătate.

Nu se cunoaşte raţiunea unei asemenea hotărâri
Prefectul judeţului Hunedoara, Ioan Gabriel Samoilescu, este conştient că măsura adoptată de guvern nu este agreată de hunedorenii care plătesc taxa de urgenţă, pentru a beneficia de servicii cât mai rapide. Însă, este neputincios în faţa unei hotărâri luate de guvern. „Fiind o hotărâre de guvern, nu avem decât să o respectăm. Asta nu exclude posibilitatea ca atunci când nu sunt solicitări, perioada de eliberare a paşapoartelor să fie lungită fără motiv”, o mai îndulceşte prefectul judeţului, care menţionează că „nu ştiu care este raţiunea care a dus la aplicarea acestei măsuri. Poate sunt câteva judeţe care nu pot onora cererile în timp util, însă noi nu am avut astfel de reclamaţii şi nu am făcut nici un fel de sesizări. Vom încerca să ne ţinem de vechiul ritm, cât putem….”

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Deveanca Racea, unicat la Naţionale

Gimnasta Amelia Racea, (foto) legitimată la CNS Cetate Deva, este singura sportivă prezentă la Campionatele Naţionale de la Buzău, care...

De la „aoleu, murim…!”, la „s-ar putea să trăim…” (II)

Înainte să explicăm ce semnal ar fi oportun în acest moment (repet, nu pentru a ne îmbăta cu apă rece,...

Iliescu despre Băsescu

Niciodată nu am fost un admirator al lui Ion Iliescu. Rămân la părerea că în perioada cât a fost preşedintele...

Închide