S-au înecat în ultima etapă

7 decembrie 2010 | Adauga un comentariu

Ciprian Marinuţ

 Neînvinsă în primele 14 runde ale turului, Club Jiul a suferit primul eşec în derbiul de acasă, din ultima etapă a anului, cu lidera Minerul Uricani, scor 1-3. Înfrângerea a tulburat rău apele în tabăra alb-negrilor, dovadă că antrenorul Toni Sedecaru (foto) a fost demis, iar o serie de jucători au fost puşi pe lista de transfer.
 

„Călcaţi de elefanţi”
Cu experimentaţii Sansiro Ciocoi, Daj şi Irina printre titulari, Minerul Uricani a defilat spre titlul de campioană de iarnă, impunându-se, scor 3-1, chiar în fieful principalei rivale, Club Jiul Petroşani. Veteranii din lotul Minerului le-au dat astfel o lecţie „mânjilor” de la Jiul, care i-au luat peste picior înainte de meci. „Au spus despre noi că suntem o echipă depăşită, că suntem elefanţi, că nu avem valoare, iar după meci, nu mai ştiau care pe unde să fugă de ruşine. Mă bucur foarte mult pentru această victorie. Am dovedit că şi jucătorii localnici au valoare şi ştiu să se mobilizeze”, a declarat fundaşul Robi Daj, fost jucător la Minerul Lupeni, în liga secundă. Bucuria jucătorilor de la Minerul Uricani a fost fără margini, după ce au bătut Jiul, mai ales că după acest succes, „minerii” vor încasa o primă de 100 de euro, iar victoria a fost „stropită“ cu câte o halbă de bere.

 

Huza s-a „încordat” degeaba
Îngrijorat de cursul partidei, antrenorul secund al echipei Club Jiul, Daniel Huza, a revenit pe gazon după o pauză de aproximativ 10 ani, încercând să-şi ajute echipa. Tehnicianul, care de-a lungul carierei de jucător a activat la Farul Constanţa şi Jiul Petroşani, a fost în teren timp de 15 minute, însă eforturile sale nu au reuşit să salveze echipa. „Am crezut că pot să-i ajut să depăşească tensiunea acestui meci, dar din păcate, nu am reuşit”, a declarat Huza. Cel mai supărat pentru înfrângere a fost patronul echipei Club Jiul, Alin Simota, care a părăsit stadionul la finele primei reprize, când scorul era 1-0 pentru oaspeţi. „Era normal să fie supărat. Ne-am pus mari speranţe în această partidă şi a ieşit pe dos”, a spus vicepreşedintele clubului, George Boboc.

Sedecaru plăteşte cu postul
În urma acestui prim eşec al echipei sale, antrenorul Toni Sedecaru a fost demis din funcţie, fiind înlocuit cu Daniel Huza, care îi va avea ca secunzi pe Damian Militaru şi Sorin Ghiţan. Nu numai  Sedecaru a avut de suferit după eşecul cu Minerul Uricani, ci şi jucători. Conducerea echipei a pus pe lista de transferuri nu mai puţin de cinci fotbalişti, care în opinia antrenorilor nu mai pot face parte din  echipă. Astfel Jiul se va despărţi de Gheorghiescu, Maier, Chiper, Farcaş şi Radu. „Din returul de campionat, vom merge şi mai mult pe mâna jucătorilor din propria pepinieră şi vom promova şi mai mulţi sportivi de la Centrul de juniori”, a declarat noul antrenor Daniel Huza.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Telegondola, aproape de inaugurare

Încet-încet, telegondola din Pasul Vâlcan, care se întinde pe aproape 3,5 kilometri, prinde contur, pe zi ce trece. Până în...

Pedofilul britanic ar putea fi pus în libertate

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis să îl pună în libertate pe Paul Richard Dorday (foto), britanicul acuzat de molestarea sexuală...

Perfecţiune subminată de neatenţie

AS Electroconat, singura echipă cu victorii în toate meciurile disputate în cadrul Campionatului „RealSport” de fotbal amatori, riscă să piardă...

Închide