S-au împãrţit banii primãriilor

Nicolle Ebner

Consilierii judeţeni PDL îl acuză pe preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH), Mircea Ioan Moloţ, de „execuţie publică a primăriilor PDL”. Consilierii democrat-liberali sunt nemulţumiţi de modul în care au fost repartizaţi banii publici către primării şi-i acuză pe colegii lor din consiliu că au împărţit fondurile destinate comunităţilor locale strict pe criterii politice, discriminând primăriile PDL.

Repartizarea fondurilor, contestată de PDL

La şedinţa de vineri, 5 februarie, majoritatea consilierilor judeţeni au aprobat repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale, a sumei de 28,829 milioane lei, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi de infrastructură, care necesită cofinanţare locală. Consilierii PDL s-au abţinut de la vot, acuzând conducerea CJH de politizarea excesivă a administraţiei publice, datorită faptului că primăriile Petroşani, Orăştie, Vulcan, Beriu, Boşorod, Dobra, Ilia, Romos şi Veţel nu au primit nici un leu din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi nici din cota de 22 la sută din impozitul pe venit. Unii membri ai grupului consilierilor PDL au propus reducerea bugetelor altor primării cu două milioane de lei, bani care apoi să fie repartizaţi celor opt primării care n-au primit nici un leu. Alţi consilieri PDL au cerut preşedintelui Mircea Ioan Moloţ repartizarea banilor în funcţie de rezultatele obţinute la alegerile locale, adică de reprezentativitatea politică în teritoriu. Revoltat de modul în care s-au repartizat banii este şi subprefectul Dorin Gligor, care susţine într-un comunicat de presă că: „nu putem decât să dezavuăm modul în care Consiliul Judeţean şi conducerea executivă a acestuia înţelege să subordoneze administraţia intereselor politice (…) În următoarea perioadă, voi iniţia discuţii, în vederea atragerii de fonduri europene şi guvernamentale, pentru cât mai multe proiecte depuse de primăriile din judeţ, militând pentru repartizarea acestora în funcţie de necesităţile cetăţenilor, indiferent de apartenenţa politică a primarilor localităţilor care vor beneficia de finanţări”.

„Vreţi bani, faceţi lobby la guvern”

Preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ, le-a explicat consilierilor PDL că în repartizarea fondurilor s-a ţinut cont de toate veniturile la bugetele locale, or, primăriile PDL au fost favorizate de guvern. „Luate per ansamblu, sumele de care beneficiază primăriile PDL sunt cu mult mai mari decât ale celorlalte primării din judeţ, în condiţiile în care bugetul judeţului aprobat de Guvernul Boc este mai mic decât cel de anul trecut, cu un milion de lei. Ca să nu mai aibă de suferit bugetul, faceţi dumneavoastră lobby la Guvern, să primim înapoi milionul de lei şi vă promit că-i voi repartiza în totalitate, doar primăriilor PDL”, şi-a motivat Mircea Ioan Moloţ decizia de a tăia de la raţie opt din primăriile conduse de democrat-liberali. În urma verificării bugetelor celor 69 de primării din judeţul Hunedoara, conducerea CJH a constatat că, cele 18 primării PDL au primit, de la bugetul de stat, trei milioane de lei numai pentru lucrări de reparare şi modernizare a drumurilor.

Cu 1,3 milioane lei, Lupeniul este municipiul cu cea mai mare sumă repartizată, în timp ce Petroşani şi Vulcan nu au primit nimic. La nivelul oraşelor, Haţegului i-au fost alocate cele mai multe fonduri, în valoare totală de 2,378 milioane lei, urmat de Simeria cu aproape două milioane lei. În mediul rural, comuna Sarmizegetusa a primit un milion de lei, cea mai mare sumă dintre toate comunele din judeţ.



 


2 Raspunsuri to “S-au împãrţit banii primãriilor”

  1. Petre Lupu spune:

    Cred ca atitudinea lui Molot este nedemocratica.

  2. Ion spune:

    PNL-ul in frunte cu Molot sa-si ia gandul de la voturile din Valea Jiului.


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Ultima ora

 
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

Reclama ta aici !

webpro_ro
 

EDITORIAL

  • Bătălia pentru Deva
  • 20 aprilie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Pe care dintre acești candidați l-ați vrea primar al municipiului Deva?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • Duminică 20 și 21 mai – Turneu in Antalya, Turcia ! Frida. Impresii spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru Antalya, Turcia a III-a ediție - 20 May 2012 ora
      in 2 zile si 04:32 ore.
    • Moartea accidentală a unui anarhist de Dario Fo, regia Kemal Bașar (Turcia) scenografia: Mc Ranin, coregrafia Hugo Wolff, adaptare text, regizor secund Daniel Ionescu light design Yuksel Aymaz, muzica Quas - 25 May 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 23:32 ore.
    • Iona de Marin Sorescu cu Ilie Gheorghe, Co-producție Teatrul de Artă Deva si Teatrul Național “Marin Sorescu “Craiova - 29 May 2012 ora 19:00
      in 11 zile si 23:32 ore.

    Starea vremii

    În Mare Parte Înnorat 12°C În Mare Parte Înnorat
    Vi Ploaie
    17/9
    Şanse de Ploaie
    23/12
    Du Şanse de Furtună
    25/12

    Calendar

    mai 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Apr    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
    ziare


    camere foto digitale